Analiză. „Revoluția fiscală” a scăzut salariile și a crescut bonusurile la privat

Data actualizării: Data publicării:
service muncitori industria auto angajati_shutterstock_131347439
Foto: Shutterstock

După „revoluția” fiscală, salariile la privat au scăzut în lunile ianuarie și februarie, pentru ca în martie să se stabilizeze la nivelul lunii martie 2017. În schimb, au crescut bonusurile acordate angajaților cu 68%. Ambele evoluții sunt puse pe seama „incertitudinii create de modificările legislative” și a neîncrederii în rândul angajatorilor.

service muncitori industria auto angajati_shutterstock_131347439
Sursă foto: Shutterstock

În primele trei luni ale acestui an, valoarea bonusurilor primite de angajaţii din sectorul privat au crescut cu 68% comparativ cu primul trimestru din 2017, în timp ce salariile au suferit o depreciere de 13% în raport cu aceeaşi perioadă a anului trecut, potrivit Smartree Workforce Index, o analiză realizată de Smartree, lider pe piaţa de externalizare a proceselor de resurse umane.

Atât creşterea valorii bonusurilor, cât şi scăderea salariilor din primele luni ale acestui an sunt puse pe seama incertitudinii create de modificările legislative, mai exact de trecerea contribuţiilor sociale obligatorii din sarcina angajatorului în sarcina angajatului. Adoptată prin intermediul unei Ordonanţe de Urgenţă, această schimbare a generat neîncredere în randul angajatorilor, dar şi o perioadă de expectativă în care nu s-au luat decizii privind modificarea veniturilor angajaţilor”, arată analiza Smartree.

În luna martie însă, o dată cu obligativitatea transmiterii în REVISAL a oricărei modificări a salariului de bază brut, a indemnizaţiilor, a sporurilor, precum şi a altor elemente de calcul salarial, salariile s-au stabilizat, înregistrând acelaşi nivel mediu cu cel aferent lunii martie 2017.

În acelaşi context, pentru a compensa scăderile salariale datorate ordonanţei de urgenţă, companiile au acordat angajaţilor în primul trimestru al acestui an bonusuri şi beneficii extra-salariale mai mari cu 68% faţă de media din aceeaşi perioadă a anului trecut. Este de departe cea mai mare valoare înregistrată pentru acest indicator la început de an, marjele de creştere situându-se în anii precedenţi între 6% şi 23%.

„Aceste valori reprezintă efectele schimbărilor legislative ce au avut loc la începutul anului. Mai exact, chiar dacă salariul minim brut pe economie a crescut de la 1.450 lei la 1.900 lei, această creştere nu a determinat majorarea veniturilor nete în aceeaşi măsură, aşa cum a fost cazul anul trecut şi cum ar fi fost de aşteptat. Dimpotrivă, salariile au suferit o diminuare semnificativă în primele două luni ale anului, scădere nemaiîntâlnită în cursul ultimilor 2-3 ani”, a declarat Adrian Stanciu, director general Smartree.

Nu acelaşi lucru este valabil în cazul angajărilor, care, în primul trimestru din acest an comparativ cu perioada similară a anului trecut, au continuat trendul ascendent, procentul de creştere fiind de 11%.

Pe ramuri de activitate, cele mai mari creşteri ale numărului de angajări au fost înregistrate în construcţii, logistică, producţie, serviciile financiare, companii de tehnologie şi infrastructură IT sau servicii digitale.

Pentru realizarea Smartree Workforce Index, un instrument care oferă o sinteză a evoluţiei recrutărilor, a creşterii salariale şi a bunăstării angajaţilor, sunt luate în calcul peste 200 de companii, care activează în diverse industrii din domeniul privat şi care rulează în medie afaceri de peste 2,5 miliarde de euro.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Marcel Ciolacu a susținut ultima ședință la Guvern ca premier al României. Mesajul pentru viitorul cabinet...
Digi FM
Tudor Chirilă a primit amenințări cu moartea: "Inboxul meu e plin de înjurături suburbane, dar am să spun...
Pro FM
Celine Dion, la 30 de ani de la aniversarea nunții cu soțul pierdut în 2016: "Ești totul pentru noi. Îți...
Film Now
Detalii despre viața lui Amber Heard în Madrid: "Nu iese în evidență". A înlocuit agitația din L.A. cu tihna...
Adevarul
Jurnalista din România, dezamăgită de Țara lui Moș Crăciun. „Laponia e prima țeapă pe care o iau de pe...
Newsweek
Pensiile în pericol în 2025: „Ordonanța trenulețul” vine peste pensionari! Câți bani se pot pierde?
Digi FM
Ion Țiriac și Dan Șucu, posibili investitori la un club italian de fotbal din Serie A
Digi World
O iluzie optică a făcut vâlvă pe rețelele sociale. Poți să ”vezi” cele trei creaturi din imagine în 15...
Digi Animal World
Cum arată un câine care a dispărut timp de 4 luni și a trăit în sălbăticie. Stăpânii abia l-au recunoscut...
Film Now
Jamie Foxx, prima reacție după altercația de ziua lui: "Când lumina ta strălucește puternic, ei încearcă să...
UTV
Mariah Carey ii semneaza sanul Rihannei, intr-un moment inedit, la ultimul concert de Craciun al artistei