ANALIZĂ. Diferențele de salarizare stat-privat, încotro?

Ponderea în PIB a cheltuielilor statului cu salariile sectorului bugetar s-a dublat în ultimii zece ani. Totalizând un sfert din numărul total de salariați, sectorul public primește o treime din totalul salariilor acordate în România. Noua lege a salarizării aduce un spor de 14 miliarde lei la cheltuielile statului.

Fondul de salarizare public se estimează că va crește în următorii cinci ani cu 14 miliarde lei, suplimentar creșterilor apărute în 2016, ca urmare a adoptării OUG 20 și OUG 43, acte legislative privitoare la ”salarizarea personalului plătit din fonduri publice”. În doar un an, Guvernul a modificat în două rânduri legislația în domeniu, iar efectele financiare sunt considerabile. Acum proiectul legii salarizării unitare, prezentat sindicatelor de către ministrul Muncii, Dragoș Pâslaru, implică un nou efort. Scenariul realist pentru creşterile salariale din următorii cinci ani presupune o alocare bugetară de circa 14 miliarde de lei, suplimentar impactului măsurilor din 2016. Creşterea procentuală totală a masei salariale din sectorul public, în perioada 2016-2021, va fi de 29,1 la sută.

"Am început azi (miercuri, n.r.) consultarea pregătitoare cu liderii confederaţiilor sindicale privind Legea salarizării unitare. Am avut deja consultări la nivelul Guvernului pe partea de principii şi am venit în această întâlnire să prezentăm aceste principii pe care le-am gândit ca fiind importante pentru a avea o lege a salarizării unitare a personalului plătit din fonduri publice, pe care să construim întreg cadrul legislativ", a spus potrivit News.ro ministrul Muncii, Dragoş Pîslaru. El a explicat că este vorba de şapte principii importante pentru Legea salarizării unitare.

"Vorbim de şapte principii foarte importante: definirea cadrului de finanţare, reforma sectorului public, caracterul unitar al legii, echivalarea între familiile ocupaţionale şi în interiorul familiilor ocupaţionale şi modul în care plecăm de la fosta lege 284, tratarea sporurilor, cum abordăm beneficiile nesalariale şi salariul minim ca referinţă a salarizării unitare şi, respectiv, raportul maxim şi minim în salarizarea în sectorul public", a precizat Pîslaru.

Dar ce înseamnă evoluțiile

Principiile invocate de Pâslaru, atât de necesare, însă costă. În prezent, ponderea actuală a salariilor în PIB este de 7,7% - 8% din PIB (746 miliarde lei, estimări pentru acest an), potrivit economistului Florin Cîțu. Aceasta înseamnă că pentru plata sectorului bugetar Guvernul alocă anual 59 miliarde lei. Un spor de 14 miliarde de leri ar aduce fondul pubnlic de salarii la 73 miliarde lei, respectiv 9,78% din PIB. În zece ani ponderea salariilor publice în PIB s-a dublat. În 2005 aceasta era de 5% din PIB, fiind de 20 miliarde lei. În primăvara lui 2009 FMI se declara nemulțumit și cerea Guvernului reducerea părții reprezentate de salarizarea sectorului public. Reprezentantii FMI cereau o reducere graduală, în patru ani, a fondului de salarii de la 8% la 5% din PIB. În loc să scadă ca pondere în PIB, acestea au crescut.

Au evoluat și salariile din zona privată? Nu, ba chiar se poate spune că s-au redus ca parte în PIB. Dacă în 1997 ponderea salariilor din sectorul privat în PIB era de 27,4% din PIB, în 2014 a ajuns la 24,4% din PIB, potrivit cursdeguvernare.ro. Adică 3,1 milioane angajați din zona privată iau de 2,4 ori mai mulți bani față de cei 1,2 milioane angajați de la stat, care se pregătesc să absoarbă 10% din PIB. Potrivit unei analize a Ziarului financiar din primăvara acestui an, în apărare și ordine publică, spre exemplu, lucrează 260.000 de români. Cu 60.000 mai mult decât în industria auto, segment care aduce economiei 15 miliarde de euro anual.

Nu este însă doar o diferență de cifre. Salariile ceva mai bune din sectorul de stat determină o criză pe piața muncii. Atrași de o viață mai confortabilă, cu statul drept patron, mulți români preferă din ce în ce mai mult să migreze spre sectorul public. Aici creșterile salariale sunt mici, dar constante. Fenomenul crează o problemă sectorului privat. Pe lângă lipsa angajaților calificați, dincolo de migrația forței de muncă în alte țări, angajatorii privați trebuie să facă față și transferului forței de muncă spre sectorul public.

”Cum a ajuns România cu o structură a salariaţilor în care statul angajează 1,2 milioane de oameni dintr-un total de 4,5 milioane de salariaţi, în condiţiile în care în 1990 statul avea 800.000 de bugetari, iar economia avea în total 8,1 milioane de angajaţi? ” se întreba, în primăvara acestui an, Ziarul Financiar. Explicația era oferită publicației de către Ionel Blănculescu, fost ministru și consultant pe investiții: ”O altă explicaţie pentru creşterea numărului de angajaţi din sectorul bugetar este dată de anomalia salarizării, pentru că, deşi nu pare, pachetele salariale de la stat sunt mult mai bune decât cele din privat. Siguranţa locului de muncă şi salariile mai mari au făcut ca joburile de la stat să fie mult mai atractive decât cele din privat, de aceea vedem ce bătaie este pe posturile scoase la concurs pentru subofiţeri“. Blănculescu adăuga că, în aceste condiţii, România nu reuşeşte să crească ponderea veniturilor bugetare în PIB de la nivelul de 32- 33% (faţă de media UE de 45%), deoarece, pentru a face faţă creşterii de cheltuieli, cei din privat, contribuabilii, sunt nevoiţi să facă tot felul de optimizări fiscale. Potrivit datelor de la Statistică, angajaţii din privat câştigă, în medie, cu 19% sub nivelul celor de la stat.

Sigur că și evaziunea în zona salarizării din sectorul privat este mare. Salariile plătite cash la negru, pe firme deținute de angajați sau sub forma altor tipuri de contracte decât cele de muncă, maschează realitatea. Aceasta nu este suficient pentru a anihila diferențele de salarizare.

Și nu în ultimul rând, larghețea statului mai are un efect. 14 miliarde de lei în plus la bugetul public de salarii înseamnă 1,8% din PIB în plus la deficitul bugetar. Povara este semnificativă căci presiunile puse pe deficit vor limita drastic sumele alocate anul viitor pentru ameliorarea infrastructurilor de sănătate, transport, educație și dezvoltarea investițiilor publice.