Beneficiile pentru România prin semnarea a tot felul de documente ar fi uriaşe. Cifrele au tot crescut. Cinci miliarde, apoi opt miliarde de euro, mai să bată şi spre zece. Premierul chinez a spus că s-au depăşit toate estimarile. Aşa să fie! Însă cel puţin există un consens în toate aceste discuţii bilaterale. Fiecare vrea banul celuilalt.
Premierul chinez a spus că în primul rând vrea dublarea balanței comerciale cu Europa Centrală și de Est. Dar să nu ne închipuim că doar prin creșterea exporturilor din această zonă către statul asiatic! Mai degrabă în sens invers. Deja avem un deficit uriaș pe relația cu China: România importă de 2 miliarde de euro anual și exportă de mai puțin de jumătate de miliard. Prin urmare, China privește ca pe o piață de defacere Europa de Est și nu doar ca pe ce ne place nouă să credem - o regiune pentru investiții. Și e normal să fie așa. Romanai și celelalte țări vor bani Chinei, China vrea banii de aici.
Să stăm puțin strâmb și să judecăm drept. Tot la forum, premierul chinez a spus că țara să este pregătită să valorifice o linie specială de credit de 10 miliarde de dolari pentru regiunea noastră. Este fix aceeași sumă anunțată și la ediția anterioară a forumului, cea din Polonia!
Dar poate că a venit vremea că acești bani să fie puși la lucru, deci e nevoie de proiecte. România, zice-se, a pus pe masă o grămadă! Nu contează că aproape toate datează de pe vremea comunismului, e bine că sunt. Mai conteză că aceste proiecte să fie și pe placul chinezilor, să-i atragă.
China, interesată de resurse
Și atunci ar trebui să ne uităm la profilul investițional al Chinei. Am adunat date din mai multe studii pentru a avea, zicem noi, câteva idei definitorii. Avem date pe șapte ani, mai puțin ultimul trimestru de anul trecut. Uniunea Europeană a atras aproape aproape 50 de miliarde de euro din China. După țintele și domeniile pe care s-au dus chinezii se pot trage câteva idei. Un domeniu predilect este cel al energiei și resurselor. Se cam pupă cu proiectele de hidrocentrale și termocentrale pe care guvernul le-a pus pe masă? Da și nu prea. De fapt, chinezii se duc către zone care să le asigure resurse pentru industria de acasă, vor să-și asigure o securitate energetică pentru o economie în expansiune. Și merg către țări precum Brazilia și Argentina sau țări africane. Deci, avem o temă cu dus și întors.
O a doua idee ar fi goana după tehnologie. Investiții, mai degrabă preluări de companii care au în spate konw-how. Și din acestea se găsesc mai ales în economii dezvoltate.
Unde s-au dus banii chinezilor în Europa
Toate acestea ne dau un tablou destul de ciudat al sumelor atrase de țările europene de la China. Mai mult de jumătate din banii atrași în ultimii șapte ani au mers în Marea Britanie. Însă este vorba de o statistică distorsionată de câteva achiziții majore. În dreptul Regatului Unit sunt trecute preluările de către chinezi a Rio Tinto în 2008, compnaie minieră britanică, dar cu activitate mai ales în Australia. Și mai e și o preluare la Barclays. Fără acestea, Marea Britanie ar fi avut doar 15%.
Suedia e și ea sus, pentru că a fost preluarea Volo.
Bine stă Ungaria. Și cu aceasta, ajungem la cel de-al treilea model investițional. China merge cu banii pentru a se așeza într-o zonă. O țară de acolo este folosită ca bază pentru aprovizionarea regiunii.
Poate România să fie acea țară? Greu de spus.
S-a vorbit zilele acestea la București de dublarea investițiilor chineze în România și pe toate canalele TV a fost ridicată în slăvi această afirmație. Dar cu dublarea unor investiții care până acum sunt de 120 de milioane de euro în România, parcă nu ajungem la miliardele vehiculate, pe care le vrem.
Cele trei direcții menționate - resurse, tehnologie și piețe de desfacere - se potrivesc prea puțin României.
Însă acestea sunt direcții extrase din comportamentul anterior al Chinei. Acolo lucrurile sunt în mișcare. Țara e pe punctul de a modifica și modelul de creștere economică. Se mută strategia de la o economie orientată spre export la una care să încurajeze și consumul intern. Și aceasta poate fi o șansă pentru România.