Pesta porcină: Comisia Europeană salută sacrificările preventive de porci sănătoși în Belgia

Data actualizării: Data publicării:
Porcii nu mai pot fi taiati in gospodarii decat in prezenta medicului veterinar
Foto: Guliver/Getty Images

Comisia Europeană, care consideră o „prioritate” lupta împotriva pestei porcine africane, a salutat luni decizia Belgia de a efectua sacrificări preventive de porci, la zece zile după depistarea virusului în această ţară, relatează AFP.

German Hog Farmers Competitive In British Market
Foto: Guliver/Getty Images

„Autorităţile belgiene au luat decizia bună de a sacrifica animalele sănătoase în zona afectată, pentru a evita ca maladia să afecteze crescătoriile fără probleme”, a declarat o purtătoare de cuvânt în cadrul conferinţei de presă cotidiene a executivului european.

Lupta împotriva acestui virus - care nu-i afectează decât pe porci şi mistreţi şi nu prezintă pericol pentru om - este „o prioritate” pentru că „este o ameninţare pentru economia UE”, a adăugat purtătoarea de cuvânt, Anca Păduraru, precizând că „în jur de zece” ţări membre sunt afectate.

Până acum prezent în mai multe ţări din Europa de Est, virusul pestei porcine africane a fost identificat la 13 septembrie în Belgia pe cadavre de mistreţi la Etalle (sud), nu departe de frontierele franceză şi luxemburgheză. Până în prezent nouă mistreţi au fost depistaţi cu acest virus în Belgia.

Chiar dacă niciun caz de porc domestic infectat nu a fost înregistrat, autorităţile belgiene sunt îngrijorate în privinţa unei posibile contaminări a fermelor de porci, un domeniu care reprezintă 15.000 de slujbe în Belgia, potrivit guvernului.

Ministrul belgian al agriculturii Denis Ducarme a cerut în acest weekend să fie autorizată sacrificarea preventivă a porcilor în zona ţării considerată de risc, respectiv un perimetru de 630 kmp cu acces foarte limitat, în provincia belgiană Luxemburg.

„Există milioane de porci în Belgia (...), trebuie să luăm această măsură excepţională pentru a evita o catastrofă în materie”, a afirmat Ducarme, la postul de radio La Premiere (RTBF).

În ultimele zece zile circa zece ţări importatoare de carne de porc din Belgia şi-au suspendat achiziţiile, printre care China şi Coreea de Sud.

Sursa: Agerpres

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Localitatea din România “adormită” timp de 246 de ani în izvoarele istorice. Astăzi, este un punct strategic...
Digi FM
Mitică Dragomir, dezvăluiri despre divorțul lui Dan Șucu: „Nu e normal să îi dai soției tale jumătate din...
Pro FM
Diddy, aflat în închisoare, a vorbit la telefon cu Kanye West: "E tragic. Sunt Puff Daddy în închisoare...
Film Now
Zendaya, acuzată că și-a abandonat sora vitregă: „Am trecut prin cancer și chimioterapie singură, fără niciun...
Adevarul
Reacția soției patronului de la Ferrari, după ce a aflat prețul avioanelor închiriate de Klaus Iohannis
Newsweek
1.150 lei în plus la pensie în aprilie. Ce pensie trebuie să ai ca să primești banii? Când îi iei?
Digi FM
Cine este John Ion Banu, candidat independent la alegerile prezidențiale. A emigrat în SUA înainte de...
Digi World
A urmat dieta carnivoră și a ajuns de urgență la spital. Cu ce probleme s-a confruntat
Digi Animal World
Autoritățile au crezut că au găsit un vultur rănit, dar când l-au analizat, au izbucnit în râs. Ce avea, de...
Film Now
Cine sunt părinții lui Owen Cooper, băiatul care joacă în Adolescence. Oameni simpli și muncitori care fac...
UTV
Andreea Bănică își îngrijorează fanii: „Am plâns ceva...”. Artista, în lacrimi pe rețelele de socializare