Legumele și fructele, mărfurile alimentare care s-au scumpit cel mai mult

Data actualizării: Data publicării:
Gruene Woche Agriculture Trade Fair
BERLIN - JANUARY 18: Different kinds of vegetables, including paprikas, zucchini, onions and tomatoes, lie on display at a government stand that offers information on nutrition at the Gruene Woche agricultural trade fair January 18, 2008 in Berlin, Germany. The Gruene Woche runs from January 18 through 27. (Photo by Sean Gallup/Getty Images)

Legumele şi fructele sunt mărfurile alimentare care s-au scumpit cel mai mult în luna martie comparativ cu februarie, preţurile acestora crescând cu 3,32% (în cazul fructelor şi conservelor din fructe) şi, respectiv, cu 2,21% (legumele şi conservele de legume), informează Agerpres.

Gruene Woche Agriculture Trade Fair
FOTO: Gulliver / Getty Images

Potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică publicate joi, în cazul fructelor, cele mai mari creşteri de preţ au fost înregistrate la fructe proaspete, care au fost mai scumpe cu 3,93%, iar în ceea ce priveşte legumele, cel mai mult s-au scumpit cartofii, al căror preţ a urcat în martie cu 2,67%. Pe de altă parte, au fost şi alimente care s-au ieftinit luna trecută, printre care ouăle, al căror preţ a fost mai mic cu 5,71%, şi zahărul, mai ieftin cu 0,38%.

Pe ansamblu, mărfurile alimentare s-au scumpit cu 0,48% în martie faţă de februarie.

La capitolul mărfuri nealimentare, cel mai mult s-au scumpit produsele cultural sportive, cu 0,39%, din această categorie cărţile, ziarele şi revistele consemnând creşteri de preţuri de 0,88%, în martie 2018. Scumpiri au mai fost înregistrate la mobilă (plus 0,34%) şi îmbrăcăminte (0,23%).

Preţurile mărfurilor nealimentare au urcat cu 0,15%, pe ansamblu.

Serviciile au fost mai scumpe 0,30% în luna martie a acestui an, pe fondul unor preţuri mai mari în transportul aerian (plus 1,07%), în cel rutier (0,57%) şi în igienă şi cosmetică (plus 0,50%).

Rata anuală a inflaţiei a urcat la 5% în martie 2018, de la 4,7% în luna precedentă, pe fondul scumpirii mărfurilor nealimentare cu 6,57%, a celor alimentare cu 4,01% şi a serviciilor cu 2,9%.

O rată mai mare a inflaţiei anuale a fost consemnată în luna iunie 2013, când preţurile de consum au urcat cu 5,37%.

Pe de altă parte, potrivit datelor Eurostat, în luna februarie a acestui an România a înregistrat cea mai ridicată inflaţie anuală (3,8%) din Uniunea Europeană. În UE, rata anuală a inflaţiei în Uniunea Europeană (UE) a scăzut, în luna februarie 2018, până la 1,3%, de la 1,6% în luna ianuarie 2018, însă cele mai mari rate anuale au fost înregistrate în România (3,8%), Lituania şi Estonia (ambele cu 3,2%).

Conform BNR, accelerarea ratei anuale a inflaţiei în primele trei trimestre ale anului 2018 este determinată de acele componente ale coşului de consum exogene sferei de acţiune a politicii monetare. Epuizarea acestui puseu inflaţionist are ca efect reintrarea indicatorului în intervalul ţintei începând cu ultimul trimestru din 2018.

În luna februarie a acestui an, Banca Naţională a României (BNR) a revizuit în creştere la 3,5%, de la 3,2%, prognoza de inflaţie pentru finalul acestui an.

Pentru finalul anului 2019, BNR estimează o rată a inflaţiei de 3,1%. 

Citiți și:  Cea mai mare inflație din ultimii cinci ani. Ce înseamnă și cine e de vină?

Guvernul României a intrat în faza de negare. Nu e de acord cu o instituție din subordinea sa

Cea mai mare inflație din 2013. Teodorovici: Efectul salariilor mărite se va tempera

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Amazon s-a dus la Ilie Bolojan și a cerut trei lucruri banal de complicate pentru România de 35 de ani...
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Pro FM
Sylvia Sîrbu, viața la ani buni după trupa ASIA și divorțul de Andrei Ștefănescu. Cu ce se ocupă: Am 3...
Film Now
Salma Hayek a publicat poze din anii '90, în care apare fără haine, și a stârnit reacții cu nemiluita. 1,3...
Adevarul
Ucraina riscă să intre pe nisipuri mișcătoare. Ce semnificație au mesajele contradictorii ale administrației...
Newsweek
7.500.000$, pregătirea unui pilot de vânătoare. Mai scump decât greutatea lui în aur
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Digi World
Cum s-a schimbat corpul unui bărbat care a mâncat câte 30 de ouă pe zi timp de o lună. Rezultatele...
Digi Animal World
Momentul emoționant în care un câine află că stăpâna sa este însărcinată. Imaginile inedite fac furori pe Tik...
Film Now
Cum arată viața lui Richard Gere de când s-a mutat în Spania. Soția lui a făcut publice imagini rare pe...
UTV
Reacția lui Alexandru Ciucu după dezvăluirile Alinei Sorescu despre mariajul lor. „Nu înțeleg de ce trebuie...