Fermierii își vând vitele sau le sacrifică. Furajele sunt scumpe, iar laptele se dă pe mai nimic, deși la raft ajunge la 10 lei litrul

Data publicării:
Vaci într-o fermă
Tot mai mulți crescători de vite din România își vând animalele, pentru că nu mai reușesc să își acopere cheltuielile.

Tot mai mulți crescători de vite din România își vând animalele, pentru că nu mai reușesc să își acopere cheltuielile. Nu găsesc furaje pentru ele, sau dacă le găsesc sunt foarte scumpe. În plus, vând laptele aproape pe nimic, deși până ajunge în magazine prețul îi crește chiar și de cinci ori.

Curg pe internet anunțurile proprietarilor care își vând fermele de vaci. Lipsa furajelor, cauzată de secetă, dar și costurile de întreținere îi sperie pe crescătorii de bovine. De frica falimentului, preferă să renunțe acum la afacerile construite în ani de zile.

Fermier: Batem recordul. Deci, cu paie să facem producție de 18, 20 de litri, dar costul actual de furajare pe litrul de lapte ar fi undeva la 3,40 lei, ceea ce pe noi ne bagă în faliment.

Daniel Frei deține o fermă cu 160 de vaci și este președintele unei asociații de crescători din județul Satu Mare.

Daniel Frei, președintele unei asociații de crescători de bovine: Ferme întregi care se abatorizează. O să avem de plătit facturi de 10, 12, 14 mii de lei în fermă, ca să producem lapte. Păi, nu luăm atâția bani pe lapte și o să fim nevoiți la un moment dat să închidem și noi. Ca să mergi un an de zile în minus este foarte dificil.

La abatoarele din țară, animalele se vând doar cu programare. Fermierii așteaptă și câte două luni pentru a le fi preluate bovinele. Iar unii se tem că afacerile nu vor supraviețui nici până atunci, în condițiile în care și prețul laptelui este foarte mic.

Ioana Mihalca, jurnalist Digi24: La poarta fermei se vinde cu un leu și 65 de bani și poate să ajungă în unele zone până la 2 lei și 70 de bani. Însă nici așa fermierii nu reușesc să își acopere nici măcar o treime din cheltuieli.

Femeie: Din magazin am cumpărat, dar nu, noi rămânem la laptele de la piață.
Bărbat: E mai sănătos și natural, promovăm agricultura românească.
Reporter: Cât ați dat pe un litru de lapte aici?
Bărbat: 4 lei. Ăsta-l pun să se prindă, am și smântână.
Bărbat: La magazin e foarte scump, față de producători. Producătorii sunt mai corecți.

Toader Ștețca este producător local. Vinde laptele și la piață, și în supermarket, dar îl și procesează.

Toader Ștețca, producător local: Îți dă un leu și ceva pe litru, din care până la urma urmei un lapte de calitate de 4,1, 4,2 grăsime nu găsești. Iar în supermarket, din ceea ce-am văzut, calitatea nu se poate compara cu a noastră a producătorilor particulari, datorită faptului că-s chimicale, laptele respectiv stă 3 luni, al meu stă 3 zile, deci e o diferență foarte mare. Din 24 de vaci mame, 8 bucăți o să meargă la tăiere. Furajele sunt așa de scumpe, seceta ne-o diminuat din producție.

Daniel Frei, președintele unei asociații de crescători de bovine: Mi s-ar părea foarte corect ca pe prețul laptelui la raft să fie afișat care este prețul plătit fermierului, care este prețul plătit procesatorului și prețul final de vânzare. Ca să vadă consumatorul fiecare verigă cât câștigă. Din 10 lei la raft, undeva la 2,50 lei, hai să zicem 3 lei, este prețul plătit fermierului.

Doar în județul Satu Mare, 20% dintre fermieri iau în calcul să își închidă fermele, iar ceilalți se gândesc să își reducă efectivele de bovine.

Reporter: Ioana Mihalca / Operator: Sebastian Codrean

„Nici noi nu putem funcționa fără supermarketuri, dar trebuie să existe un echilibru”

„Prețul laptelui este acum undeva sub 2 lei. În condițiile în care (MUSCA) cheltuielile au crescut de 3 ori, ce să mai zicem, acum în ultima perioadă aproape de 4 ori au crescut”.

Adrian Radu și Aurel Blaj dețin o fermă cu 240 de vaci în Zărnești, județul Brașov. Din cauza costurilor extrem de ridicate, le este teamă că vor fi nevoiți să renunțe la animale.

„Factură în ferma de vaci de lapte, factură de curent: 35.368 de lei. Deci c-o factură de curent de genul ăsta o fermă de lapte se închide”.

Adrian Radu, fermier: Lucrăm în pierdere. Lucrăm în pierdere. Estimez că un preț rezonabil ca fermierii să reziste este de 4 lei.
Reporter: Vă ajunge?
Adrian Radu: 4 lei cred eu că ar fi suficient ca să putem rezista. În altă situație vom fi nevoiți să închidem fermele.

De la poarta fermierului și până la raftul supermarketurilor, prețul laptelui ajunge să fie chiar și de 5 ori mai mare. Iar profitul se duce tot în buzunarul marilor lanțuri de magazine.

Petru Bordean, fermier: Noi, ca fermieri, în ultima perioadă, nu mai putem face față costurilor. E prea mare diferența, suntem dezavantajați. Nici noi nu putem funcționa singuri, fără ei nu rezistăm nici măcar două luni, dar trebuie să existe un echilibru.

De anul trecut și până acum, cantitatea de lapte colectată a scăzut cu peste 5%, iar fermierii se tem că această pantă descendentă se va menține în condițiile actuale.

Reporter: Maria Colciar / Operator: Dan Dascălu

Editor : Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Descoperire neobișnuită pe șantierul unui spital din Iași. Erbiceni, unică în România...
Digi FM
Motivul pentru care Fuego nu s-a căsătorit până la 48 de ani: “Când ajungem în camera noastră, suntem niște...
Pro FM
Gwen Stefani, dezvăluiri despre cele mai dificile momente din viața ei: „Cum te aduni? A părut o a doua șansă...
Film Now
Reuniune surpriză în Beverly Hills. Cameron Diaz și Demi Moore, împreună la 21 de ani de la premiera...
Adevarul
Americanii care vor să fugă de Trump și-au găsit refugiu în Sardinia. Orașul în care o casă costă 1 euro
Newsweek
Pensie mai mare la mica recalculare cu o condiție. De unde poate fi luat documentul?
Digi FM
Denis Drăguș, împăcare neașteptată cu familia sa, cu care nu mai vorbise de cinci ani. Tatăl atacantului: „Am...
coada de masini la RAR
Un blocaj la serverele RAR a dus la oprirea aplicaţiilor care asigură colaborarea cu staţiile ITP din toată...
Digi Animal World
Momentul când un câine este atacat de un leopard în curtea casei. Patrupedul a supraviețuit ca prin minune
Film Now
Matthew McConaughey, adevărul din spatele renunțării la comedii. Nici măcar o ofertă de 14,5 milioane $ nu...
UTV
Ethan Slater, iubitul Arianei Grande, a picat spectaculos la premiera filmului Wicked. Momentul viral care a...