Degeaba recoltăm mult. Motivele pentru care fermierii români exportă cerealele ieftin
Degeaba recoltăm mult, dacă n-avem unde să transformăm floarea soarelui în ulei. Foarte mulți agricultori se plâng de această situație. Ei spun că România trimite cereale ieftine în Vest și apoi aduce produse scumpe gata ambalate. Un cerc vicios care ne costă.
România înregistrează în acest an un record la producţia de floarea-soarelui, cu o creştere de aproximativ 1,22 de milioane de tone faţă de 2020. Lipsa unităţilor de procesare la nivel naţional are ca efect vânzarea materiei prime către ţări din Uniunea Europeană şi nu numai.
Cezar Gheorghe, expert cereale: România generează circa 34% din producția de floarea-soareleui a UE de pe o suprafață de 26% din cât s-a însămânțat în UE. Din 3,3 milioane de tone, noi avem un consum estimat anual de 1,2-1,3 milioane tone de semințe de floarea soarelui, restul pleacă ca materie primă în Franța, Spania, Amsterdam.
La 50 de kilometri de Capitală, Georgeta Dicu și-a transformat pasiunea într-o afacere. Acum, este îngrijorată pentru că munca depusă în ultimul an nu va fi valorificată în totalitate.
Georgeta Dicu, fermier județul Călărași: Foarte bine ar fi dacă ar exista spații de stocare, de depozitare, așa fermierii n-ar mai fi nevoiți să-și vândă produsele direct din câmp și ar avea posibilitatea să o stocheze și să o vândă la un preț mai bun.
România ar fi putut genera în acest an, doar la nivelul culturii de floarea-soarelui, o valoare adăugată de două miliarde de dolari.
Cezar Gheorghe, expert cereale: Noi vindem materia primă cu 540 de dolari tona, când putem extrage supravalori pe ulei brut, pe șrotul de floarea-soarelui, industria conexă, ingrediente, în rafinare îți trebuie mai multe ingrediente, așa uleiul ar putea fi mai ieftin la raft. Ca să înțelegeți de ce se scumpește uleiul, există cerere foarte mare, oferta abia face față și stocurile sunt la cel mai jos nivel din ultimii 10-12 ani.
- Etichete:
- export
- fermieri
- cereale
- floarea soarelui