Bloomberg: Seceta și inundațiile au afectat puternic producția europeană de grâu. UE ar putea cădea pe locul al treilea la exporturi

Data actualizării: Data publicării:
grau grane combina cereale
Recoltă de cereale. Foto: Getty Images

Comerţul mondial cu grâu este modificat de impactul fenomenelor meteo extreme asupra recoltelor din Uniunea Europeană, în timp ce în alte părţi ale lumii culturile de grâu trec printr-o perioadă favorabilă. După ce a cedat Rusiei titlul de cel mai mare exportator mondial de grâu, în acest sezon Uniunea Europeană ar putea cădea până pe locul al treilea, transmite Bloomberg, potrivit Agerpres.

Seceta şi inundaţiile au afectat culturile de grâu din blocul comunitar. Situaţia este complet diferită în cazul altor mari producători, astfel că Departamentul american al Agriculturii prognozează că în acest sezon vânzările de grâu ale Canadei vor atinge un nivel record, Australia va exporta cea mai mare cantitate de grâu din ultimii patru ani, iar Rusia îşi va păstra titlul de lider mondial.

„Atunci când sunt atât de mulţi producători, cineva va fi penalizat de Mama natură. Cu siguranţă, vor fi alţii care vor putea să acopere deficitul”, spune Dan Basse, preşedintele companiei americane de consultanţă AgResource.

În cazul Uniunii Europene, analiştii estimează că exporturile franceze de grâu ar putea scădea la jumătate în acest an, din cauza unei recolte slabe, chiar dacă recoltele mai bune din Polonia şi ţările baltice ar putea reduce o parte din deficitul UE.

În aceste condiţii, piaţa se aşteaptă ca Australia să acopere golul lăsat de UE, susţine analistul Rabobank, Stefan Vogel. În luna iunie a acestui an guvernul australian prognoza că producţia de grâu va creşte cu 76% în ritm anual până la 26,7 milioane tone, graţie precipitaţiilor care au ajutat culturile de grâu după mai mulţi ani de secetă.

Producţia de grâu a Australiei ar putea ajunge chiar şi la 30 milioane de tone în acest sezon, este de părere Ole Houe, director general la firma de brokeraj şi consultanţă IKON Commodities. Aceasta ar permite grâului din Australia să redobândească o poziţie solidă pe piaţa din Asia de Sud-Est.

Rusia ar putea avea în 2020 a doua cea mai mare producție de grâu din istorie

Pentru Rusia, analiştii şi-au îmbunătăţit estimările de producţie pe măsură ce recoltatul progresează, iar 2020 ar putea fi înregistrată a doua cea mai mare producţie de grâu din istorie. Rusia vinde deja grâu în peste 100 de ţări şi domină piaţa importantă din Egipt, unde în acest sezon a reuşit să împiedice accesul grâului din România şi Franţa.

În condiţiile în care Rusia va vinde mai mult grâu pe pieţele dominate tradiţional de exportatorii din UE, precum Africa de Nord şi Orientul Mijlociu, aceasta ar putea însemna mai puţin grâu disponibil pentru a fi livrat în Asia, ceea ce ar putea fi benefic pentru vânzările de grâu din Australia pe piaţa asiatică, susţine Andree Defois, preşedintele firmei de consultanţă Strategie Grains.

În America de Nord, recolta de grâu a Canadei este estimată să atingă cea mai mare valoare înregistrată vreodată, iar Departamentul american al Agriculturii estimează că exporturile de grâu ale Canadei vor depăşi recordul stabilit la începutul anilor 1990. Pentru grâul american, un dolar slab ar putea stimula vânzările şi exporturile spre China. Pe ansamblu, livrările de grâu american ar urma să le depăşească pe cele ale UE în acest sezon.

România pierde în 2020 aproape 40% din producția de grâu din anii anteriori

În ceea ce priveşte România, la începutul acestei luni ministrul Agriculturii, Adrian Oros, a declarat că producţia medie la grâu în acest an este de 2,9 tone pe hectar, în scădere cu 40% faţă de 2019, când regimul precipitaţiilor a fost unul normal.

„Cum ne-am aşteptat, cum am previzionat, atât din informaţiile luate de la fermieri, cât şi de la specialişti, sigur că seceta a afectat puternic culturile de toamnă, mai ales în zona de sud-est şi est a ţării. La grâu, pentru că este suprafaţa cea mai mare - peste 80% din suprafaţa însămânţată în toamnă a fost cu grâu - s-a recoltat până acum 89% din suprafaţă, producţia medie este de 2,9 tone pe hectar faţă de 4,8 tone în 2019, când regimul precipitaţiilor a fost unul normal. Deci s-a diminuat cu 40% producţia medie la grâu. Dacă anul trecut au fost recoltate aproximativ 9,4 milioane tone, anul acesta estimarea este de 5,5 - 5,6 milioane tone”, a menţionat ministrul agriculturii, Adrian Oros, în cadrul unei conferinţe de presă.

Citește și Producția de grâu a scăzut cu 40%. Cum va fi afectat prețul pâinii

Editor: Robert Kiss

Partenerii noștri
Playtech
Meteorologii anunță o lună ianuarie cum n-a mai fost în România. Vreme neobișnuită și temperaturi ciudate
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
Miliardarul Jeff Bezos se căsătorește: Nuntă fastuoasă, de 600 de milioane de dolari, în Aspen, pe...
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Scarlett Johansson nu-și dorește ca fiica sa să afle acest lucru despre ea: „Mi-e atât de rușine”
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...