2020, anul în care ANAF speră să-și conecteze serverele la casele de marcat ale comercianților

Data actualizării: Data publicării:
sediu ANAF exterior
Foto: Agerpres

Interconectarea caselor de marcat cu serverele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF) se va realiza în cursul acestui an, a declarat preşedintele Agenţiei, Mirela Călugăreanu, informează Agerpres.

„Se fac eforturi pentru ca lucrurile să se întâmple cât mai curând posibil”, a spus Mirela Călugăreanu, în legătură cu interconectarea caselor de marcat ale agenților economici cu serverele ANAF.

Președintele ANAF a afirmat, în cadrul „Conferinței Anuale de Taxe”, că strategia de informatizare la nivelul instituţiei a fost elaborată la finalul anului trecut şi cuprinde 14 proiecte, unele care se implementează pe termen scurt, iar altele pe termen lung.

„Dintre cele 14 proiecte, în acest an vor fi implementate un număr de patru proiecte şi unul deja a fost finalizat şi funcţionează începând cu 10 februarie. Este un element de back office, dar foarte important pentru noi. Am reuşit să realizăm transferul electronic al deciziilor de impunere din aplicaţia Pheonix cu programul SIAC. E un lucru pe care ni-l doream de ani de zile şi am reuşit să creăm această legătură, iar lucrurile să fie funcţionale începând cu data de 10 februarie”

O asemenea realizare tehnică ar însemna, conform Mirelei Călugăreanu „o degrevare a personalului din partea de gestiune de declaraţii de aceste procese care se făceau manual şi un element important care ajută atât adminstraţia fiscală, dar şi contribuabilii”.

ANAF amână de mai bine de 10 ani implementarea acestor măsuri, din cauza fondurilor insuficiente pentru investiţii în sistemul informaţional.

Casele de marcat conectate la serverele ANAF vor furniza informaţii despre numele comerciantului, locul în care se află şi datele de identificare ale aparatului. Pe lângă acestea oferă date privind operaţiunile comerciale zilnice.

Proiectul de conectare a caselor de marcat la serverul ANAF va aduce cheltuieli suplimentare comercianților, dar statul este însă convins că va reduce, în acest fel, evaziunea.

Editor web: M.L.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum arată Ștefan Hrușcă acum, la 67 de ani. Artistul este de nerecunoscut
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
Miliardarul Jeff Bezos se căsătorește: Nuntă fastuoasă, de 600 de milioane de dolari, în Aspen, pe...
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Scarlett Johansson nu-și dorește ca fiica sa să afle acest lucru despre ea: „Mi-e atât de rușine”
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...