1 miliard de euro s-au topit din rezervele BNR în iulie

Data publicării:
BNR 22

Foto: Banca Națională a României

În cursul lunii iulie au avut loc următoarele operaţiuni, potrivit unui comunicat BNR:

- intrări de 763 milioane euro, reprezentând modificarea rezervelor minime în valută constituite de instituţiile de credit, alimentarea conturilor Ministerului Finanţelor Publice, alimentarea contului Comisiei Europene și altele;

- ieşiri de 1.722 milioane euro, reprezentând modificarea rezervelor minime în valută constituite de instituţiile de credit, plăţi de rate şi dobânzi în contul datoriei publice denominate în valută şi altele.

„La capitolul plăţi de rate şi dobânzi în contul datoriei publice denominate în valută se regăsesc rambursări de capital din împrumutul de la Fondul Monetar Internaţional pentru care Banca Națională a României a plătit circa 243 milioane echivalent euro precum și rambursarea emisiunii de obligaţiuni denominată în euro a Ministerului Finanţelor Publice scadentă pe data de 29 iulie 2015, în suma de 925,7 milioane euro, capital şi dobândă”, se mai arată în comunicatul BNR.

Rezerva de aur s-a menţinut la 103,7 tone. În condiţiile evoluţiilor preţurilor internaţionale, valoarea acesteia s-a situat la 3.286 milioane euro.

Rezervele internaţionale ale României (valute plus aur) la 31 iulie 2015 au fost de 32.438 milioane euro, faţă de 33.622 milioane euro la 30 iunie 2015.

BNR menționează că plăţile efectuate în perioada ianuarie – iulie 2015 în contul datoriei publice denominate în valută, directe sau garantate de Ministerul Finanţelor Publice, au totalizat 6.437 milioane euro iar cele scadente până la finele anului însumează aproximativ 1.126 milioane euro.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Amazon s-a dus la Ilie Bolojan și a cerut trei lucruri banal de complicate pentru România de 35 de ani...
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Pro FM
Sylvia Sîrbu, viața la ani buni după trupa ASIA și divorțul de Andrei Ștefănescu. Cu ce se ocupă: Am 3...
Film Now
Salma Hayek a publicat poze din anii '90, în care apare fără haine, și a stârnit reacții cu nemiluita. 1,3...
Adevarul
Ucraina riscă să intre pe nisipuri mișcătoare. Ce semnificație au mesajele contradictorii ale administrației...
Newsweek
Cu ce bani ieși la pensie în funcție de salariul pe care îl ai? Pensionarii pierd mii de lei
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Digi World
Cum s-a schimbat corpul unui bărbat care a mâncat câte 30 de ouă pe zi timp de o lună. Rezultatele...
Digi Animal World
Momentul emoționant în care un câine află că stăpâna sa este însărcinată. Imaginile inedite fac furori pe Tik...
Film Now
Cum arată viața lui Richard Gere de când s-a mutat în Spania. Soția lui a făcut publice imagini rare pe...
UTV
Reacția lui Alexandru Ciucu după dezvăluirile Alinei Sorescu despre mariajul lor. „Nu înțeleg de ce trebuie...