Domul Runit, craterul radioactiv care ar putea contamina Oceanul Pacific. „Toți îi spunem Bomba!”

Cât vezi cu ochii, o imensitate acvatică de un albastru diamantin în largul Oceanului Pacific. Aici se află atolul Enewetak, unul dintre siturile de teste nucleare ale Statelor Unite din secolul XX, un artefact al cursei înarmărilor termonucleare din epoca Războiului Rece. Dar nu doar atât, ci aici își „doarme somnul de veci” și un crater abisal numit Domul Runit.

Între anii 1948 și 1958, atolul Enewetak a fost locul unde americanii au efectuat peste 40 de teste nucleare, printre care și primul test cu bomba cu hidrogen, la sfârșitul anului 1952, ca parte a operațiunii Ivy, explozie care a vaporizat insula Elugelab.

Atolul Enewetak face parte din insulele Marshall, iar în acest atol se află și insula Runit, care nu atrage atenția doar prin frumusețea sălbatică a naturii, ci mai ales printr-un crater numit Cactus. Sau Domul Runit.

Craterul a rămas în urma unui test cu o bombă de 18 de kilotone. Se întâmpla în 1958. Acum, resturile exploziei zac în gaura uriașă, alături de alte deșeuri radioactive acumulate de-a lungul deceniilor de armata americană (mai exact, 85.000 de metri cubi), fiind sigilitate sub o cupolă megalitică alcătuită din 358 de panouri de beton.

Nota de plată a operațiunii de decontaminare a acestei zone oceanice? 239 de milioane de dolari.

După finalizarea Domului Runit, guvernul SUA a decretat insulele sudice și occidentale ale Enewetakului ca fiind sigure pentru oameni. Treptat, în anii 1980, au început să se stabilească primii locuitori. Mai puțin pe insula Runit. Motivul este lesne de înțeles: fiorosul dom.

În prezent, pe acest fragment insular al atolului locuiesc mai puțin de 800 de persoane.

În ultimii ani, probele de teren au arătat că solul este contaminat, afectând flora și fauna locală.

Un alt semnal de alarmă îl reprezintă stadiul de uzură al domului, care prezintă multiple crăpături.

Până mai ieri, oficialii americani insistau că materiile radioactive izolate în hăul de beton nu reprezintă un pericol iminent – nici pentru mediu, nici pentru locuitori. Acum, însă, aceștia recunosc situația periculoasă, dar susțin că responsabilitatea juridică revine administrației insulelor Marshall.

De cealaltă parte, autoritățile insulare spun că bugetul nu le este suficient pentru a putea evita o posibilă catastrofă radioactivă în largul Pacificului și cer ajutorul SUA, aducând în discuție răspunderea morală pentru experimentele nucleare, scrie The Guardian.

„Toți îi spunem Bomba!”, zice Christina Aningi, directoarea singurei școli din Enewetak, citată de ABC. „Copiii înțeleg că stăm pe o insulă plină de otravă”.

Nivelul mării a început să crească, iar apa se infiltreză prin fisuri în interiorul domului, afirmă localnicii.

„Trebuie să înțelegeți: fundul domului este compus din rămăsițele exploziei. Adică, este un pământ permeabil. Prin urmare, apa intră în dom și nivelul ei crește și crește și crește...”, atrage atenția Michael Gerrard, președintele Institutului Pământului din cadrul Columbia University din New York.

Gerrard specifică: „Guvernul SUA a admis că un taifun major ar putea sfărâma cupola și dispersa întregul conținut radioactiv”.

Dar lucrurile rămân neschimbate.

„Pentru noi, este ca un cimitir. Așteptăm să se întâmple dezastrul”, mai spune profesoara Aningi.