Doi soți români, arestați de FBI în SUA. 1,4 milioane de dolari din zeci de tâlhării și escrocherii

Data actualizării: Data publicării:
agent fbi
Credit foto: Guliver/Getty Images

Doi români, soț și soție, au fost arestați în SUA și acuzați de spălarea a 1,4 milioane de dolari, din furturi de bijuterii şi diferite escrocherii. Cei doi, spun agenții FBI, ar fi încasat ilegal și 32.000 de dolari ca ajutor social în timpul pandemiei. În urma perchezițiilor din România, oamenii legii au confiscat din locuințele familiei mai multe vehicule de lux, monede de aur și sume de bani, în valoare totală de peste 600.000 de euro.

Potrivit Ambasadei SUA în România, cei doi soți, Floarea și Eduard Ghiocel, de 48 și 47 de ani, ar fi liderii unui grup transnațional de crimă organizată din România. Anchetatorii spun că, numai în perioada martie 2020 - septembrie 2022, ar fi comis o serie de 17 furturi de bijuterii în San Diego, California.

În plus, în perioada pandemiei, suspecții ar fi depus și cereri false pentru a beneficia de asigurări de șomaj menite să ajute lucrătorii afectați de pandemie. Ar fi obținut astfel, ilegal, 32.350 de dolari din partea statului californian.

Pe lângă soții Ghiocel, vizați de ancheta instanței federale sunt și patru dintre membrii familiei sau apropiați: Gabriel Ghiocel, Marius Ghiocel, Larisa Ghiocel și Argentina Alexandru.

Conform autorităților americane, suspecții ar fi amanetat bijuteriile și ceasurile scumpe din aur furate în magazine de bijuterii din Los Angeles, iar banii obținuți i-ar fi transferat apoi în țară, unde au cumpărat lingouri sau monede din aur. Totodată, cumpărau vehicule de lux din Los Angeles, pe care le trimiteau apoi acasă. În total, spun anchetatorii, soții Ghiocel și complicii lor ar fi introdus în România bunuri de aproape 1,4 milioane de dolari.

Pentru a proba activitatea infracțională, marți polițiștii au descins la locuințele familiei Ghiocel din județul Vâlcea. În urma celor 7 percheziții, oamenii legii au confiscat monede din aur, vehicule de lux, dar și sume de bani, în valoare totală de 618.075 de dolari.

Potrivit procurorului american Randy Grossman, victimele românilor au fost, în special, persoane în vârstă din San Diego, de la care soții Ghiocel ar fi furat obiecte de valoare, atât financiară, cât și sentimentală. Grossman a mulțumit echipei de urmărire penală, agențiilor de anchetă și autorităților din România pentru colaborare.

"Este important să transmitem un mesaj criminalilor: siguranța tuturor din comunitatea noastră contează!", a declarat și șeful poliției din San Diego, David Nisleit.

"FBI dorește să mulțumească partenerilor noștri locali, statali, federali și români pentru cooperarea lor incredibilă în acest caz. Mulțumiri speciale autorităților române, care au fost esențiale!", a declarat agentul special responsabil, Stacey Moy, de la Biroul FBI din San Diego.

"Soții Ghiocel au vizat programe de ajutor în perioada de vârf a pandemiei de COVID-19. Trebuie să tragem infractorii la răspundere pentru acțiunile lor și despre asta este vorba în această investigație", a declarat Tyler Hatcher, agent special responsabil cu Biroul de Investigații Criminale din Los Angeles al IRS.

Potrivit comunicatului remis de Ambasadei SUA în România, pentru fapta lor, cei doi soți români riscă până la 20 de ani de închisoare și o amendă de 500.000 de dolari.

Editor : Izabela Zaharia

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Călin Georgescu spune că nu a dorit să devină preşedinte. Care era planul lui, de fapt: „România, o...
Digi FM
Cu ce probleme s-a confruntat Cristina Bâtlan. Fiul ei a fost operat de zece ori: „E o chestie foarte rară...
Pro FM
Sam Asghari, fostul soț al lui Britney Spears, recunoaște că relația cu vedeta i-a dat un impuls în carieră...
Film Now
Nicole Kidman, schimbare majoră în carieră după ce a fost acuzată că apare în mai toate filmele și serialele
Adevarul
Cum a transformat Moscova Peninsula Crimeea într-o „bază rusească gigantică”
Newsweek
Pensionarii iau pensii mai mari în aprilie. Cum se dau banii: card sau în poștă? Anunțul guvernului
Digi FM
Ianis Hagi, marele absent la decorarea lui Gică Hagi de la Cotroceni. Motivul pentru care nu a participat la...
Digi World
Gustarea care-ți poate proteja ochii, superaliment și pentru inimă și creier. Consumată zilnic în cantități...
Digi Animal World
Momentul când un delfin de peste 400 de kilograme sare în barca unor pescari. Imaginile sunt virale
Film Now
Keanu Reeves, detaliile care îi arată latura „umană”. Ce a făcut timp de zece ani și nu a știut nimeni: „Mi-a...
UTV
Otniela Sandu, prima reacție după ce Sebastian Dobrincu s-a împăcat cu Ioana Ignat. „Faptele arată mai mult...