DNA a înregistrat 33 de dosare penale în legătură cu pandemia, în 25 dintre ele procurorii sesizându-se din oficiu, a anunțat joi șeful DNA Crin Bologa.
Dosarele penale vizează achizițiile publice de echipamente de protecție, precum și achiziționarea de măști de protecție interzise în UE, periculoase.
Infracțiunile au fost săvârșite de persoane care au profitat de starea de urgență.
"DNA nu vânează fapte pentru a da bine în statistici. Vrem să ne asigurăm că eforturile sectorului sanitar, ale statului își ating scopul și că bugetul public nu este sifonat în buzunarele celor corupți.
S-a constatat că sunt oameni și companii care au înțeles să profite ilegal de această pandemie.
Procurorii își fac datoria și în stare de urgență sau de alertă.
Săvârșirea unei infracțiuni de corupție în timpul unei pandemii sau în legătură cu pandemia este și mai gravă", a spus Bologa.
Redactare G.M.