Un bărbat din Australia care suferă de arahnofobie a pus pe jar autoritățile în prima zi din an.
Potrivit autorităților, o persoană care trecerea prin fața casei bărbatului a auzit un copil care țipa și pe bărbat care zbiera în mod repetat: „De ce nu mori?”.
Chemați de urgență, polițiștii au descins în casa bărbatului din Perth. Așa au aflat că acesta încerca să ucidă un… păianjen.
Într-o postare pe Twitter, polițiștii i-au liniștit pe localnici. Nimeni nu a fost rănit în urma incidentului, „cu excepția păianjenului”.
„Este una dintre acele intervenții când te aștepți să vezi un lucru și găsești la fața locului cu totul altceva. Este minunat că a fost vorba doar despre un incident cu un păianjen”, a spus purtătorul de cuvânt al poliției locale, Samuel Dinnison, pentru BBC.
Australia este cunoscută pentru faptul că aici trăiesc unele dintre cele mai periculoase specii de animale de pe Pământ. Chiar și așa, ultimul deces legat de o mușcătură de păianjen a fost înregistrat în 1981.