ANALIZĂ: Bătălia dintre SUA şi UE pentru înzestrarea armatei române, câştigată net de americani până acum

În 1 august, Consiliul Suprem de Apărare a Ţării (CSAT) a aprobat Planul de înzestrare a Armatei României 2017 - 2026, care include opt programe de înzestrare, cu fonduri multianuale în valoare de 9,8 miliarde euro.

Dintre acestea, patru mari programe de înzestrare au fost demarate până acum, din care în trei s-au anunţat şi contracte.

În toate cazurile, bătălia pentru contracte se dă între companii europene (în principal Franţa şi Germania, care dispun de industrii militare competitive) şi Statele Unite, în condiţiile în care piaţa tehnologiilor militare este una de tip oligopol (câţiva mari ofertaţi pe fiecare piaţă) şi este influenţată de alianţele politice şi militare între state (NATO şi parteneriatul strategic cu SUA, în cazul României).

O altă componentă specială a contractelor de înzestrare militară este legată de posibilităţile de producţie şi de mentenanţă locală a echipamentelor, deţinerea unei industrii proprii reprezentând un atu strategic pentru orice stat în caz de conflict.

În cazul în care producţia locală nu este posibilă, pe plan internaţional se practică aranjamente de tip offset, mecanism prevăzut şi de legislaţia românească.

Un aranjament cu offset presupune ca, în cazul unei achiziţii de armament din străinătate, o parte din valoarea contractului să se întoarcă în statul care face achiziţia prin investiţii, subcontractare locală sau transfer tehnologic.

Legislaţia românească prevede, pentru achiziţiile militare din străinătate, un procent de offset cel puţin 80%.

RACHETE - APĂRARE ANTIRACHETĂ

Unul dintre cele mai importante şi mai costisitoare programe de înzestrare este cel cu rachete, capitol la care România stă foarte slab.

În prezent, armata română are în dotare sisteme de rachete Hawk, cumpărate în 2004 din Olanda, dar nemodernizare şi considerate complet depăşite, la care se adaugă sisteme de rachete din epoca sovietică (Volhov).

În schimb, România dispune de radare moderne (FPS, GapFiller), ceea ce înseamnă că armata are în prezent doar un sistem de avertizare şi urmărire, nu şi unul de apărare antirachetă.

Publicaţia "Air and missile defence in Europe", realizată în noiembrie 2016 de trustul britanic Jane's Information Group, sublinia că principala vulnerabilitate a României este legată de dotarea deficiară cu sisteme antirachetă, în condiţiile în care Rusia dispune de sisteme balistice sofisticate, pe care le foloseşte ca mijloc de intimidare.

România are nevoie de apărare antirachetă pe trei paliere: apărare cu rază lungă, medie şi scurtă.

Pentru aceste contracte au pregătit oferte grupul european MBDA, care are sistemul sol-aer Aster 30 cu rază lungă antirachetă şi antiaviaţie (până la 120 km), folosit în prezent de armatele din Franţa, Italia şi Marea Britanie. Pentru rază scurtă şi medie, MBDA propune sistemul Aster 15.

Reprezentanţi MBDA au avut discuţii în ultimii ani cu oficiali români despre realizarea unui sistem integrat de apărare antiaeriană şi antirachetă a României.

În plus, MBDA are şi sisteme de rachete pentru nave militare (Exocet), inclusiv pentru fregatele actuale sau viitoarele corvete ale marinei militare româneşti.

De cealaltă parte, americanii au propus sistemul MIM 1014 Patriot, produs de grupul Raytheon începând din 1976, cu rază medie şi lungă (PAC-2 - 160 km, PAC-3 - 20-35 km) şi sistemele de lansatoare mobile M142 High Mobility Artillery Rocket System (HIMARS), produs de Lockheed Martin şi cu rază mare de acţiune.

În această vară, autorităţile americane au anunţat, iar cele române au confirmat ulterior, că România va cumpăra sisteme de rachete Patriot, contract în valoare de 3,9 miliarde dolari, şi  sisteme mobile HIMARS în valoare de 1,25 miliarde dolari.

Mai exact, România va cumpăra, în cadrul primului contract, 28 de staţii de lansare M903 de la Raytheon, cu sisteme radar şi de control, 56 de rachete Patriot MIM-104E Guidance Enhanced Missile-TBM (GEM-T) de la Raytheon şi 168 de rachete Patriot Advanced Capabilty-3 (PAC-3) fabricate de Lockheed Martin.

În al doilea cotract, România va cumpăra 54 de sisteme de rachete de artilerie de înaltă mobilitate, serviciile şi echipamentul aferente.

Contractul include 54 de vehicule de reaprovizionare (RSV) HIMARS de tip M1084A1P2 - un vehicul de transport tactic mediu, de cinci tone, dotat cu echipament de manipulare a materialului -, 54 de remorci MTV, dotate cu kituri RSV, de tip M1095 şi zece depanatoare FMTV de tip M1089A1P2 - vehicule de depanare tactice medii, de cinci tone -, 30 de rachete de practică LCRR, echipament de susţinere, echipament de comunicaţii, senzori, piese de rezervă şi de reparaţii, seturi de testare, baterii, laptopuri, publicaţii şi date tehnice, proiectare, formare şi echipament de fomare, susţinere în integrarea sistemelor, echipe de asigurare a calităţii şi o echipă de asistenţă tehnică pe teren, servicii de susţinere tehnică, de inginerie şi de logistică din partea Guvernului american şi contractorilor americani şi alte elemente conexe de logistică şi de susţinere de programe.

Autorităţile române nu au anunţat niciun fel de opţiune de offset, în condiţiile în care aceste sisteme sunt produse în SUA.

În plus, autorităţile române nu au semnalat că ar fi intrat în negocieri pentru transfer de tehnologie, cum a fost cazul Poloniei, care are discuţii tot mai dificile cu Raytheon pentru achiziţionarea a opt sisteme de rachete Patriot.

Iniţial, guvernul polonez se aştepta ca până la sfârşitul lui 2017 să semneze un contract de 7,6 miliarde de dolari cu Raytheon, însă o persoană apropiată discuţiilor a declarat recent că termenul nu mai pare realist, din cauza unor divergenţe între părţi legate de transferul de tehnologie, în special.

Pe lângă aceste sisteme, România are nevoie şi de sisteme de apărare cu rază scurtă şi foarte scurtă (SHORAD/VSHORAD), bătălia fiind, de asemenea, între MBDA şi companiile americane. 

Pe acest segment, MBDA propune sisteme cu rachete Mistral şi VL MICA, pentru care autorităţile române chiar au ajuns la un acord de cumpărare în urmă cu aproape un deceniu, anulat ulterior din cauze bugetare.

Oferta americană ar putea include sistemele AN/TWQ-1 Avenger produse de Boeing.

TRANSPORTOARE BLINDATE PENTRU INFANTERIE

Anul trecut, Guvernul a anunţat un contract important, ce prevede producerea în România, printr-o societate mixtă - Romanian Military Vehicle Systems - realizată între compania de stat UM Moreni şi grupul german Rheinmetall, a noilor transportoare blindate amfibii 8X8 pentru Forţele Terestre.

Compania mixtă ar urma să producă circa 550 de transportoare amfibii, iar circa 50 de blindate Boxer (neamfibii) ale Rheinmetall vor fi importate din Germania.

Cele 600 de transportoare vor echpa batalioanele de infanterie dotate în prezent cu TAB-uri vechi, în afara unui batalion, care este dotat cu transportoare uşoare Piranha.

Implementarea acestui contract depinde, însă, de decizia actualului guvern, care nu a anulat contractul.

Germanii au avut, însă, surpriza să îl audă pe ministrul Apărării, Gabriel Ţuţuianu, anunţând la începutul lunii august că că a discutat cu reprezentanţii companiei americane General Dynamics pentru înfiinţarea, până la finalul anului, a unei companii mixte, care să producă vehicule militare în România începând cu vara anului 2018.

Ulterior, Ministrul Economiei, Mihai Fifor, a  precizat că Guvenrul va semna în 23 august un memorandum cu General Dynamisc pentru producţia de transportoare blindate la Uzina Mecanică Bucureşti, dar a susţinut că aurortităţile române intenţionează să încheie un parteneriat şi cu compania germană Rheinmetall pentru construirea de transportoare blindate la Moreni şi pentru fabricarfea de rachete la uzina Electromecanica Ploieşti.

Nu este clar în ce măsură este realist pentru o ţară de dimensiunea României şi cu o armată de circa 70.000 de oameni să producă două transportoare blindate diferite, cu producători diferiţi, pentru a-şi dota forţele armate.

ELICOPTERE MILITARE

O situaţie similară este şi pentru contractul sau contractele pentru înzestrarea armatei cu elicoptere moderne.

Iniţial, contractul luat în calcul era pentru un elicopter multirol (care poate fi folosit pentru sarcini multiple: trasport de trupe, căutare-salvare, asalt al trupelor speciale şi pentru atac - prin echiparea cu sisteme de rachete, mitraliere sau tunuri), deoarece, spre deosebire de Statele Unite (care folosesc trei mai tipuri specializate de elicoptere militare: de atac, de transport şi utilitare - UH), România nu îşi permite deocamdată o astfel de diversitate de tipuri.

Pentru un elicopter multirol, doi producători erau vizaţi: Airbus Helicopters - mult timp considerat favorit, cu modelul H215 M, în condiţiile în care a construit deja o uzină nouă de elicoptere la Ghimbav, inaugurată în 2016 în prezenţa preşedintelui Franţei -, şi compania americană Sikorsky, controlată de grupul Lockheed Martin, care lua în calcul chiar posibilitatea de a produce elicoptere S-70 Black Hawk în România, la Braşov sau Craiova, în cazul în care armata alege acest model.

Al treilea producător interesat de contract, Bell Helicopter, propunea asamblarea în România a modelului AH-1Z Viper, un elicopter de atac şi nu multirol.

Surprizător, guvernul a anunţat, în 3 august, că a semnat o scrisoare de intenţie prin care anunţă Statele Unite asupra disponibilităţii de achiziţionare a unor elicoptere de atac.

Ministrul ApărăriI a declarat, ulterior, că elicopterele de atac pe care România intenţionează să le achiziţioneze vor fi produse în România, compania producătoare, Bell Helicopter, dându-şi acordul pentru acest lucru.

Nu este clar câte elicoptere vor fi produse, unde, câte vor fi cumpărate de România şi dacă guvernul mai are în vedere şi cumpărarea de elicoptere multirol.

În mod normal, producătorii de elicoptere vizau un contract pentru înlocuirea elicopterelor Puma ale aviaţiei militare româneşti, dintr-o generaţie veche de 45 de ani, chiar dacă unele au fost modernizate la standadul SOCAT.

"Dacă te uiţi la necesităţile din României - şi nimeni nu ştie mai bine decât ministerele despre numărul necesar de elicoptere -, estimarea noastră este că, pentru modernizarea întregii flote militare (a României n.r.), este nevoie de 40-50 de aparate", a declarat recent Olivier Michalon, vicepreşedinte senior pentru Europa în cadrul Airbus Helicopters, într-o discuţie cu jurnaliştii români.

Reprezentanţii Airbus Helicopters, companie considerată mult timp ca fiind favorită pentru obţinerea contractului, spun că modernizarea flotei de elicoptere militare se poate face în timp.

Interesul este în creştere mai ales după ce România s-a angajat să aloce, din acest an, echivalentul a 2% din produsul intern brut (PIB) pentru Apărare, ceea ce înseamnă, la valoarea PIB estimată pentru 2017 (de circa 180 miliarde euro), un buget al Armatei de circa 3,6 miliarde euro sau 4 miliarde de dolari, din care sumele disponibile pentru contracte de înzestrare sunt semnificativ mai mari ca în anii trecuţi, când bugetul Ministerului Apărării a fost de circa 1,4% din PIB.

Preţul unui aparat H215 al Airbus Helicopters este diferit în funcţie de dotarea cu echipamente, dar reprezentanţii producătorului scot în evidenţă flexibilitatea modelului, care poate fi folosit atât pentru transport de trupe, de personal civil sau de echipe de comando, cât şi pentru supraveghere aeriană, suportul infanteriei la sol sau chiar pentru lupta antisubmarin.

În ultimele luni au avut loc mai multe discuţii la Romtehnica compania prin care se fac achiziţiile de tehnică militară, ale reprezentanţilor producătorilor interesaţi de contractul pentru noile elicoptere şi reprezentanţi ai aviaţiei militare şi ai altor instituţii româneşti.

CORVETE + MODERNIZAREA FREGATELOR

Un alt contract cu întârzieri şi în care ar putea apărea câştigători-surpriză este cel pentru realizarea de corvete pentru marina militară.

Anul trecut, guvernul a ajuns la un acord cu oladezii de la Damen ce prevedea achiziţia a patru corvete noi de la grupul olandez Damen, care urmau să fie produse până în 2020 la şantierul Damen Galaţi.

Corvetele sunt menite să asigure în special protecţia antisubmarin, în contextul creşterii flotei ruseşti de submarine din Marea Neagră.

Contractul, negociat de armată şi care trebuia acordat prin încredinţare directă, a fost blocat în Parlament.

Recent, Ministerul Apărării a lansat în dezbatere un proiect de Hotărâre de Guvern privind noile condiţii de achiziţionare a celor patru corvete multifuncţionale, cu o valoare estimată la 1,6 miliarde de euro.

Corvetele trebuie construite în România, trebuie să aibă un deplasament cuprins între 1600-3500 t, cu capabilităţi de luptă în cel puţin două domenii (luptă antiaeriană – AAW şi lupta împotriva navelor de suprafaţă – ASuW / lupta antisubmarin – ASW) şi sistem de management al luptei integrat cu sistemele de senzori şi armament, inclusiv sisteme de rachete navă-aer/navă-navă.

Un amănunt important este faptul că ofertanţii nu vor putea veni cu un proiect complet nou, ci cu proiecte care au fost deja implementate - corvete aflate deja în dotarea unor armate.

Şi în acest caz, lupta se va da între producătorii europeni - Damen, Olanda, Naval Group (fostul DCNS), Franţa, şi Germania (corveta K130 Braunschweig) - şi americani (corvetele Littoral Combat Ship Freedom), grupul Damen fiind în continuare considerat favorit, cu modelul de corvetă Sigma 10514.

Cine câştigă contractul va moderniza şi fregatele actuale ale marinei, contract care presupune instalarea de sisteme moderne radar, de rachete şi de luptă.