Din teatrele de operații din Afganistan, în altar. Un jandarm din Harghita a devenit preot chiar de Bobotează
Data publicării:
Un jandarm din Harghita a decis ca, pe lângă viața militară, să propovăduiască și cuvântul lui Dumnezeu. Veteran în teatrele de operații din Afganistan, bărbatul de 43 de ani va îmbrăca de-acum atât uniforma militară, cât și veșmintele de preot. A fost hirotonit la Catedrala Episcopală din Miercurea Ciuc, în timpul slujbei de Bobotează, scrie Agerpres.
Locotenent-colonelul Viorel Apalaghiei, în vârstă de 43 de ani, s-a născut în municipiul Miercurea Ciuc. De-a lungul timpului, pe lângă pregătirea şi formarea sa ca jandarm, a ales să urmeze şi studii în domeniul teologiei. Anul acesta, de Bobotează, dorința sa de a deveni preot a devenit realitate.
"De Praznicul Botezului Domnului, Preasfinţitul Părinte Andrei, Episcopul Covasnei şi Harghitei a săvârşit hirotonirea întru preot a primului jandarm din judeţul Harghita într-o preoţie, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi şi în faţa a numeroşi credincioşi prezenţi în biserică. Preasfinţitul Părinte Andrei l-a felicitat pe noul preot hirotonit şi a adus mulţumiri bunului Dumnezeu pentru darul pe care Eparhia de Harghita l-a primit, de a mai avea încă un lucrător în voia Domnului", a transmis purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Harghita, plutonierul adjutant şef Gheorghe Suciu, citat de Agerpres.
De-a lungul carierei militare, preotul-jandarm din Harghita a participat și la misiuni internaţionale, în teatrele de operaţii din Afganistan.
"A făcut parte din primul contingent de jandarmi detaşaţi în cadrul Misiunii N.A.T.O. Training Mission în anul 2011, participând mai apoi şi la Misiunea NTM-A şi ISAF/SOF din Afghanistan, în anul 2014. A participat şi la cursul EUPST II (Antrenamentul Serviciilor de Poliţie din Uniunea Europeană), ce s-a desfăşurat în localitatea Linares, Spania şi în cadrul celui mai amplu exerciţiu de stat major cu forţe în teren - Carpathians Blueshield. Ofiţerul este absolvent la Facultăţii de Teologie 'Sfântul Andrei Şaguna' Sibiu", spun reprezentanții IJJ Harghita.
Pentru activitatea sa, în trecut bărbatul a fost decorat şi de Jandarmeria Română cu Emblema de Merit "În slujba Păcii"- clasa a II-a, având şi calitatea de veteran din teatrele de operaţii.
Viorel Apalaghiei va fi, în paralel, atât preot, cât şi ofiţer de jandarmi, anunță Agerpres.