Descoperire sinistră în zidul unei toalete de femei din Canada
Data actualizării: Data publicării:
Poliția din Canada a deschis o investigație după ce trupul unui bărbat a fost găsit într-o toaletă de femei, ascuns în spatele unui panou, într-un centru comercial din Calgary.
Cadavrul a fost descoperit luni de un instalator în timp ce căuta să demonteze panoul unuia dintre pereții toaletei pentru a repara o conductă stricată.
Panoul se afla „în spatele scaunului W.C.”, a declarat purtătoarea de cuvânt a poliției din Calgary, Emma Poole, potrivit The Guardian. „Când au înlăturat panoul, au găsit în spatele lui (într-un spațiu gol din zidărie – n.r.) persoana decedată”, a menționat aceasta.
O autopsie va fi efectuată marți, pentru a se stabili motivul morții.
„În ciuda circumstanțelor în care a fost găsit corpul, moartea (bărbatului – n.r.) rămâne clasificată încă drept nedeterminată”, a menționat poliția într-un comunicat de presă.
Însă, la această oră, toaleta femeilor este tratată ca fiind scena unei crime, subliniază The Guardian.