Cod portocaliu de caniculă în București și alte 15 județe. Sunt așteptate temperaturi între 38°C și 41°C

Data publicării:
ID199470_INQUAM_Photos_Octav_Ganea
Val de căldură în Capitală. Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

 Zone din 15 judeţe situate în sudul şi sud-estul ţării, inclusiv Capitala, se vor afla, duminică, sub Cod portocaliu de caniculă şi disconfort termic accentuat, potrivit unei avertizări emise de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM).

Captură de ecran din 2022.07.23 la 10.21.57
Harta ANM

Astfel, în Oltenia, Muntenia şi sud-vestul Dobrogei valul de căldură se va intensifica. În general după-amiaza se vor înregistra valori termice de 38 - 41 de grade Celsius, iar noaptea nu vor coborî sub 20 - 22 de grade şi prin urmare disconfortul termic va fi accentuat. Indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi.

În jumătatea de nord a ţării şi pe arii restrânse în rest, începând de după-amiază, vor fi perioade scurte cu instabilitate atmosferică accentuată, ce se va manifesta prin intensificări ale vântului, vijelii, grindină, descărcări electrice şi averse torenţiale.

La nivelul Capitalei, duminică, 24 iulie, se vor atinge 39 - 40 de grade Celsius, iar pentru luni, 25 iulie, sunt estimate în jur de 34 de grade. Minimele termice vor fi de 18 - 21 de grade. Disconfortul termic va fi accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi. Cerul va fi variabil, cu înnorări în seara zilei de duminică şi în noaptea de duminică spre luni (24/25 iulie), când va creşte probabilitatea de apariţie a fenomenelor specifice instabilităţii atmosferice (intensificări ale vântului, vijelii, descărcări electrice şi averse).

Meteorologii avertizează că valul de căldură va persista şi pe parcursul săptămânii viitoare, transmite Agerpres.

Potrivit ANM, duminică şi luni, este în vigoare un Cod galben de căldură şi disconfort termic ridicat în regiunile sudice şi sud-estice, unde indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi. În general temperaturile maxime se vor situa între 35 şi 37 de grade Celsius.

De marţi, 26 iulie, valul de căldură se va extinde din nou şi va cuprinde cea mai mare parte a ţării.

Citește și: Cum va arăta vara petrecută de copiii noștri, atunci când vor fi adulți?

Editor : Marco Badea

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Programul pe care trebuie să îl folosești mereu la mașina de spălat. Este singurul care nu strică hainele
Digi FM
Cu frumoasa lui familie, pe covorul roșu. Richard Gere, fericit alături de soția sa și de fiul lui cel mare...
Pro FM
Ultima imagine cu Freddie Mercury. Cum arăta cu trei luni înainte să moară
Film Now
Ashton Kutcher, fotografiat în timpul unei discuții tensionate, după zvonurile privind divorțul de Mila Kunis...
Adevarul
Cum au fost primiți handbaliștii români în Kosovo, la o săptămână după scandalul de pe Arena Națională
Newsweek
Care pensionari iau 375 lei în plus la pensie în decembrie? Cum și când se acordă banii?
Digi FM
Cameron Diaz revine la Hollywood după o pauză de mai bine de 10 ani. Cum arată azi celebra actriță din „Masca”
Digi World
Întâlnire de record. Cea mai scundă femeie din lume și cea mai înaltă femeie din lume s-au cunoscut: "A fost...
Digi Animal World
Un cadou total neașteptat de Crăciun. Reacția angajaților unui magazin când au găsit un șarpe în brazii...
Film Now
Denzel Washington spune că au existat suspiciuni legate de purtarea lui Kevin Spacey cu decenii în urmă...
UTV
Lidia Buble, inselata de fostul iubit: detaliul neasteptat care i-a dezvaluit adevarul despre „Maria”