CNAIR reziliază contractele cu firma italiană care lucrează la centura Bucureştiului şi drumul expres Craiova - Piteşti

Data publicării:
Șantier
Foto: George Călin/Inquam Photos

Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) va rezilia contractele cu constructorul italian Tirrena Scavi, implicat în lucrările șoselei de centură a Bucureştiului, a variantei de ocolire Timişoara Sud şi a drumului expres Craiova - Piteşti motivând slaba mobilizare şi incapacitatea financiară a antreprenorului de a continua proiectele pe care le derulează, informează Agerpres.

"Precizăm că la construcţia Variantei de Ocolire Timişoara Sud sunt întârzieri majore în raport cu termenul de finalizare. Termenul contractual al acestui obiectiv a fost depăşit cu mult, iar mobilizarea pe şantier a fost deficitară pe tot parcursul anului 2022, ajungând la un stadiu fizic de doar 58,26%. De asemenea, pe tronsonul 1 al drumului expres Craiova - Piteşti progresul fizic este de doar 57,06%, deşi termenul contractual de finalizare era 2022", se arată într-un comunicat al CNAIR.

Pe sectorul de centură a Bucureştiului, cuprins între DN 2 şi A2, acolo unde există un contract pentru lucrări de modernizare, progresul fizic este de doar 20,76%, iar conform termenului asumat prin contract obiectivul trebuia finalizat de mai mult de un an, respectiv în data de 4 august 2021.

"Aceste întârzieri atrag şi daune materiale consistente, pe lângă cele care decurg din imposibilitatea de a folosi infrastructura rutieră. CNAIR va face toate demersurile pentru relansarea acestor proiecte în cel mai scurt timp posibil. Constructorii trebuie să fie conştienţi de obligaţia de a aborda cu seriozitate contractele pe care le semnează cu CNAIR. În caz contrar, vor suporta consecinţele legale care derivă inclusiv din eliberarea certificatelor negative, care au valabilitate timp de 3 ani", subliniază CNAIR.

Editor : D.R.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri