Circulație auto în condiții de iarnă în 10 județe aflate sub cod galben de ninsori. Două drumuri județene din Călărași au fost închise

Data actualizării: Data publicării:
ninsoare-abundenta-gettyimages
Circulație în condiții de iarnă. Foto: Getty Images

Circulaţia se desfăşoară marţi dimineaţă în condiţii de iarnă pe drumurile din cele 10 judeţe pentru care a fost emis cod galben de ninsori - Argeş, Călăraşi, Constanţa, Dâmboviţa, Giurgiu, Ialomiţa, Ilfov (şi municipiul Bucureşti), Prahova, Olt şi Teleorman. Două drumuri județene au fost închise în județul Călărași.

ACTUALIZARE 08.53 Inspectoratul Județean de Poliție Călărași anunță închiderea temporară a circulației rutiere pe drumurile județene:

  • DJ 301 Crivăț-Budești;
  • DJ 403 Luica-Mănăstirea;

De asemenea, tot din cauza condițiilor meteo nefavorabile, circulația a fost îngreunată pe drumurile:

  • DJ 303 Sărulești-Călăreți;
  • DJ 412 în zona localității Budești.

Știrea inițială. Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că nu sunt înregistrate drumuri naţionale sau autostrăzi cu circulaţia oprită din cauza condiţiilor meteorologice.

Pe autostrada A 1 Bucureşti - Piteşti, pe sensul de mers către Bucureşti, la kilometrul 84, în zona localităţii Teiu, judeţul Argeş, un ansamblu auto a pierdut controlul direcţiei şi a intrat în coliziune cu parapetul median, pe care l-a proiectat pe sensul opus de mers. A fost restricţionat traficul pe cea de a doua bandă a fiecărui sens de mers. Incidentul nu s-a soldat cu victime, notează Agerpres.

În cele 10 judeţe pentru care a fost emis cod galben de ninsori - Argeş, Călăraşi, Constanţa, Dâmboviţa, Giurgiu, Ialomiţa, Ilfov (şi municipiul Bucureşti), Prahova, Olt şi Teleorman, se circulă în condiţii de iarnă, cu precipitaţii sub formă de ninsoare şi depuneri de zăpadă pe carosabil.

Traficul rutier se desfăşoară preponderent pe un carosabil umed în majoritatea judeţelor ţării, fiind semnalate precipitaţii sub formă de ninsoare.

Pe principalele artere rutiere adiacente Capitalei, respectiv autostrăzile A 0, A 1, A 2 şi A 3, carosabilul este de asemenea acoperit cu zăpadă şi în continuare ninge moderat, fără însă a fi impuse restricţii de trafic.

Pe raza tuturor judeţelor vizate de atenţionarea meteo, dar şi în celelalte zone în care sunt semnalate ninsori, se acţionează cu utilaje şi cu material antiderapant.

Meteorologii au emis luni o avertizare de ninsori viscolite pentru 10 județe și municipiul București, în timp ce un cod galben de ger este valabil în 18 județe din România până miercuri. Temperaturile vor scădea semnificativ în Transilvania, Crișana, Moldova și Maramureș.

Editor : B.E.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Mesajul cutremurător transmis de Regele Charles, după ce s-a aflat de înmormântare. Nu i-a fost uşor să...
Digi FM
Ce îl enervează pe Smiley la Gina Pistol: „Nu suport”. Cei doi s-au căsătorit în urmă cu doi ani
Pro FM
Charlize Theron, super distracție cu fiicele ei, la un concert Dua Lipa. "Ești cea mai cool!", i-a transmis...
Film Now
Cum arată Chuck Norris în 2025, la 85 de ani. Imagini de colecție cu celebrul actor
Adevarul
Guvernul n-a renunțat la ideea de a trimite un emisar special în SUA. Cine e favorit SURSE
Newsweek
Statul tipărește bani ca să plătească pensii. Cea mai proastă veste pentru pensionari vine la toamnă
Digi FM
Gheorghe Gheorghiu parcă a întinerit după ce s-a căsătorit și a slăbit 25 de kilograme. În ianuarie a...
Digi World
De ce a fost numită 1 aprilie Ziua păcălelilor. Cum a fost aleasă data în care se fac cele mai multe glume și...
Digi Animal World
Momentul când o cățelușă imploră ajutor după ce puiul ei a fost lovit de o mașină: „A fost prima dată când...
Film Now
Dolph Lundgren, cu soția și fiica, ambele de aceeași vârstă, la restaurant. E cu 39 de ani mai mare decât...
UTV
Cum a sărbătorit Andreea Sasu ziua de naștere alături de Philipp Plein. „Mulțumesc că mă faci să mă simt...