Video Care e singurul oraș european inclus în "Top 25 destinații de vacanță în tendințe". Se află în România și e apreciat pentru arhitectură

Data actualizării: Data publicării:
panorama Brasov
Brașovul este singurul oraș european care a fost inclus printre cele mai populare 25 de destinații turistice din lume, într-un sondaj făcut de Tripadvisor. Sursa foto: captură Digi24

Brașovul este singurul oraș european care a fost inclus printre cele mai populare 25 de destinații turistice din lume. Sondajul a fost făcut de Tripadvisor, una din cele mai cunoscute platforme turistice. Turiștii au votat Brașovul ca un oraș perfect pentru vizitat locuri istorice, cazări, restaurante și peisaje montane deosebite.

Turiștii vorbesc la superlativ despre fosta cetate medievală. Sunt impresionați de istoria locului, de arhitectură și de natura care îi înconjoară tot timpul. Biserica Neagră, Turnul Negru și Strada Sforii sunt printre principalele atracții ale citadelei.

"Strada Sforii este a treia cea mai îngustă stradă din Europa. Are lățimea de doar 1 metru și 35 cm. În trecut era un simplu coridor folosit de pompieri în caz de incendiu. Acum atrage curiozitatea a mii de turiști din întreaga lume", transmite Maria Colciar, jurnalist Digi24.

Denis și Nicole sunt canadieni și fac turul României pe motocicletă. În Brașov le-a plăcut atât de mult, încât au decis să stea mai mult.

"E bine, e frumos, este un oraș vechi. Noi nu avem astfel de case în țara noastră. Munții sunt excepționali! Am călătorit ieri acolo, extrem de frumos!", spune entuziasmată Nicole.

"Este puțin diferit față de ceea ce am văzut în Paris, Franţa, Italia... E un oraș mai rustic, cu anumite detalii pe care nu le-am mai văzut în alte părți", e de părere Denis.

"O altă atracție de neratat este Castelul Bran. Situată la 30 km de Brașov, construcția impresionează atât prin frumusețe, cât și prin legendele care se învârt în jurul ei", transmite Maria Colciar, jurnalist Digi24.

"În primul rând, Dracula. Noi suntem cu familia venită din Columbia și ei au vrut să vadă povestea contelui și de asta am venit la Bran și mai ales că arată atât de impresionant și misitc, pentru ei a fost un 'must see'", spune o turistă.

"Întreaga Transilvanie este foarte frumoasă. Are o natură superbă, foarte mulți copaci, apă... Este minunată!", e de părere un alt turist.

"Brașovul este un oraș cunoscut pentru arhitectura medievală. Este apreciat de toți vizitatorii noștri, care probabil nu se așteaptă, venind în Europa de Est și în România, să găsească o astfel de arhitectură și o astfel de influență", concluzionează Alin Puiu, ghid turistic.

Orașul este comparat de Tripadvisor, din punct de vedere al potențialului turistic, cu Tokyo, Seoul sau Kuala Lumpur.

Reporter: Maria Colciar
Operator: Nicolae Țupa

 

Editor : Izabela Zaharia

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cine este Makaveli, care este numele real al interlopului TikTok. Are un...
Digi FM
Eleva din Suceava admisă la Harvard a povestit pe TikTok cum a reușit performanța. Povestea ei i-a...
Pro FM
Phil Collins, dezvăluiri despre starea de sănătate, la doi ani de când a încetat să mai cânte la tobe: „A...
Film Now
Tim Robbins, de nerecunoscut la cea mai recentă apariție în public. Cu părul alb și cu barbă, actorul e...
Adevarul
Angajații la stat care primesc 15% la salariu. „Mărirea începe cu data adoptării în Consiliul Local”
Newsweek
Bucura Oprescu rămâne ministru. În ce lună cresc pensiile? Ce se întâmplă cu Mica Recalculare?
Digi FM
Vladimir Putin explică motivul pentru care a invadat Ucraina: „Când este liniște, vrei un pic de acțiune”
Digi World
Când e solstițiul de iarnă în 2024 și de ce este cea mai lungă noapte din an
Digi Animal World
Imagini inedite cu un cerb care se bălăcește în Parcul Național Bucegi: „Cineva intră în jocul tânărului...
Film Now
Tim Robbins, de nerecunoscut la cea mai recentă apariție în public. Cu părul alb și cu barbă, actorul e...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...