Sud-estul României, porțiuni din zona Moldovei și întregul litoral românesc de la Marea Neagră se numără printre cele mai afectate regiuni din Europa în privința bruiajului GPS, interferențe care afectează zilnic sistemele de navigație ale avioanelor comerciale. În prezent, 90% din semnalele false de GPS concentrate în estul României provin din Crimeea și afectează aproape întregul trafic aerian care face legătura dintre Uniunea Europeană și Asia, se arată într-un raport publicat de OPS Group, un grup de analize OSINT, în colaborare cu instituții precum ministerul britanic al Apărării, NASA și experți israelieni în cybersecurity. Într-un răspuns la o interpelare în Camera Deputaților, ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a susținut recent că „incidentele de tip pierderea semnalului GPS nu afectează siguranța zborurilor”.
„Regiunea de informații legate de zbor București-România. Cadranul sud-estic al FIR (Flight Information Region, n.r.) înregistrează 90% din semnalele false, în zona dintre Brașov, București și Constanța. Afectează în special traficul avioanelor care fac tranzit între UE-Asia. Semnalele false indică în special Simferopol”, se arată într-un amplu raport publicat luna trecută și redactat de experți în aviație, navigație aeriană, semnale GPS, la care au colaborat institutții precum Directoratul Național Cyber din Israel, ministerul britanic al Apărării, Forțele Aeriene Regale ale UK (RAF), NASA sau US Space Command.
În cazul României, un număr de 231 de zboruri au experimentat semnale false ale GPS-ului („spoofing”) în intervalul 15 iulie - 15 august 2024, conform raportului OPS Group.
„Din punctul de vedere al siguranței navigației aeriene, incidentele de tip pierderea semnalului GPS nu afectează siguranța zborurilor, pentru că în navigația aeriană se utilizează mijloace convenționale, puse la dispoziție de ROMATSA, iar acestea sunt reziliente la bruiajele semnalului GPS/CNSS”, se arată într-un răspuns scris al ministrului Transporturilor Sorin Grindeanu, la o întrebare adresată în Parlament pe această temă de deputatul PNL Radu-Marin Moisin.
Totodată, Ministerul Transporturilor a mai precizat că „piloții aeronavelor sunt informați în timp real în situația apariției unor degradări a semnalului GNSS”.
Experții internaționali în aviație: venirea iernii „va duce la creșterea factorilor de risc”
Reacția autorităților române e contrazisă de raportul OPS Group.
„Per ansamblu, grupul de lucru (de experți care au redactat raportul) apreciază că impactul bruiajului GPS asupra siguranței zborurilor și operațiunilor aeriene este unul extrem de ridicat. Grupul de lucru se declară extrem de îngrijorat cu privire la impactul general pe care bruiajul GPS îl are asupra siguranței zborurilor”, se arată în raportul publicat luna trecută de OPS Group.
În același timp, raportul precizează că nu a fost, până în prezent, identificat vreun caz în care un avion comercial să fie direct „țintit” de acest tip de război electronic.
În schimb, „odată cu apropierea iernii, vom trece de la condiții meteo caracterizate predominant prin vreme frumoasă, la vreme rea, friguroasă, cu depunere de gheață, schimbare care va duce la creșterea factorilor de risc”, se arată în raportul legat de modul în care bruiajul GPS afectează aeronavele civile.
„În scopul avertizării din timp a aeronavelor pentru situațiile în care semnalele GPS sunt bruiate, ROMATSA implementează un sistem de monitorizare a semnalului satelitar și de detecție a interferențelor cu semnalul util în zonele terminale aeroportuare”, se arată în răspunsul publicat de ministerul român al Transporturilor.
În luna ianuarie 2024, 300 de zboruri civile erau zilnic afectate de bruiajul GPS. În august 2024, numărul a crescut la 1.500 de zboruri afectate pe zi, conform raportului OPS Group.
În urmă cu un an, fostul șef al Statului Major al armatei române, generalul Daniel Petrescu, atrăgea atenția că Rusia bruiază în mod „activ și constant” comunicațiile GPS ale navelor din apele teritoriale române, ceea ce provoacă riscul producerii unor coliziuni, iar România și NATO trebuie să se pregătească pentru o confruntare pe termen lung cu regimul Federației Ruse.
Bruiajul GPS este direct legat de zonele de conflict și este folosit în special pentru contracararea dronelor sau a munițiilor inteligente care se folosesc de sisteme de navigație GPS pentru localizarea țintei. Odată activat, acest tip de bruiaj afectează automat și sistemele de navigație ale avioanelor sau navelor comerciale civile aflate în zonă.
Conform hărților actualizate zilnic de GPS Jam, cele mai active zone de bruiaj electronic sunt în Ucraina, Crimeea, Marea Neagră, estul Mării Mediterane, Israel, Liban, dar și la granița dintre India și Pakistan.
În prezent, conform celor mai recente date GPS Jam, zonele din România cele mai afectate de bruiajul sau emiterea de date false GPS sunt județele Galați, Tulcea Constanța, Iași și Vaslui.