Mai mulţi bărbaţi din aceeaşi familie s-au bătut, miercuri seară, pe o stradă din Chitila. O persoană a fost transportată la spital, iar trei au ajuns la Poliţie.
”La data de 02 octombrie a.c., în jurul orei 20:17, poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Ilfov au fost sesizaţi prin Serviciul de Urgentă 112 cu privire la faptul că pe o stradă din oraşul Chitila are loc un scandal între mai multe persoane. Poliţiştii s-au deplasat de urgenţă la faţa locului, unde au constatat faptul că cele sesizate se confirmă, respectiv pe fondul unor discuţii contradictorii, între mai mulţi bărbaţi din aceeaşi familie, a izbucnit un conflict spontan, aceştia lovindu-se reciproc”, a transmis, miercuri seară, IPJ Ilfov.
Sursa citată de News.ro a precizat că o persoană a fost transportată la spital pentru acordarea îngrijirilor medicale, iar trei persoane se află în custodia Poliţiei la acest moment.
”Poliţiştii ilfoveni efectuează verificări pentru stabilirea tuturor cauzelor în care s-a produs evenimentul şi luarea măsurilor legale care se impun”, a mai transmis sursa citată.
Editor : A.P.