Atenționare de călătorie în Bulgaria: Noi prevederi legale privind achiziționarea taxelor de drum

Data actualizării: Data publicării:
granita bulgaria giurgiu ruse
Recomandări pentru românii care merg în această perioadă în Bulgaria. Foto: Captură Digi24

Ministerul Afacerilor Externe informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Republica Bulgaria că, începând cu luna iulie, au intrat în vigoare noi prevederi referitoare la taxele de drum (TOLL) pentru circulația autovehiculelor de marfă și pasageri.

Începând cu data de 1 iulie, drumurile naționale de categoria a II-a vor fi incluse în sistemul de taxare tip TOLL pentru autovehiculele de marfă și pasageri, iar cuantumul acestor taxe de drum pentru autostrăzi și drumurile naționale de categoria I va fi majorat în două etape. Astfel, majorarea cuantumului taxelor pentru mijloacele de transport marfă și pasageri cu greutate mai mare 3,5 tone se va realiza începând cu data de 1 iulie 2022 și, respectiv, data de 1 ianuarie 2023.

Taxele pentru vinietele electronice în Bulgaria, pentru mijloacele de transport cu greutate de până la 3,5 tone, vor fi reduse cu 10% începând cu data de 1 ianuarie 2023; până la data de 31 decembrie 2022, cuantumul lor rămâne neschimbat.

A. Pentru mijloacele de transport cu greutate cuprinsă între 3,5 și 12 tone, în funcție de categoria acestora ecologică, se vor achita următoarele taxe de drum până la data de 31 decembrie 2022:
• între 6 și 9 stotinci (100 stotinci = 1 leva) pentru fiecare kilometru parcurs pe autostradă;
• între 5 și 8 stotinci pe kilometru parcurs pe drumurile naționale de categoria I;
• între 2 și 3 stotinci pe kilometru parcurs pe drumurile naționale de categoria a II-a.

Pentru mijloacele de transport cu greutate cuprinsă între 3,5 și 12 tone, în funcție de categoria acestora ecologică, se vor achita următoarele taxe de drum, începând cu data de 1 ianuarie 2023:
• între 10 și 13 stotinci pentru fiecare kilometru parcurs pe autostradă;
• între 6 și 9 stotinci pe kilometru parcurs pe drumurile naționale de categoria I;
• între 4 și 7 stotinci pe kilometru parcurs pe drumurile naționale de categoria a II-a.

B. Pentru mijloacele de transport cu greutate mai mare de 12 tone, care prezintă 2 sau 3 osii, în funcție de categoria acestora ecologică, se vor achita următoarele taxe de drum până la data de 31 decembrie 2022:
• între 16 și 20 stotinci pentru fiecare kilometru parcurs pe autostradă;
• între 13și 17 stotinci pe kilometru parcurs pe drumurile naționale de categoria I;
• între 9 și 11 stotinci pe kilometru parcurs pe drumurile naționale de categoria a II-a.

Pentru mijloacele de transport cu greutate mai mare de 12 tone, care prezintă 2 sau 3 osii, în funcție de categoria acestora ecologică, se vor achita următoarele taxe de drum, începând cu data de 1 ianuarie 2023:
• între 26 și 30 stotinci pentru fiecare kilometru parcurs pe autostradă;
• între 22 și 25 stotinci pe kilometru parcurs pe drumurile naționale de categoria I;
• între 19 și 23 stotinci pe kilometru parcurs pe drumurile naționale de categoria a II-a.

C. Pentru mijloacele de transport cu greutate mai mare de 12 tone, care prezintă 4 sau mai multe osii, în funcție de categoria acestora ecologică, se vor achita următoarele taxe de drum până la data de 31 decembrie 2022:
• În limita a/de la 15 stotinci pentru fiecare kilometru parcurs pe pe drumurile naționale de categoria a II-a pentru mijloacele de transport din categoria EURO VI, EEV și 32 de stotinci pentru mijloacele de transport din categoria EURO 0, I, II, pentru fiecare kilometru parcurs pe autostradă.
Pentru mijloacele de transport cu greutate mai mare de 12 tone, care prezintă 4 sau mai multe osii, în funcție de categoria acestora ecologică, se vor achita următoarele taxe de drum începând cu data de 1 ianuarie 2023:
• În limita a/de la 29 stotinci pentru fiecare kilometru parcurs pe pe drumurile naționale de categoria a II-a pentru mijloacele de transport din categoria EURO VI, EEV și 43 de stotinci pentru mijloacele de transport din categoria EURO 0, I, II, pentru fiecare kilometru parcurs pe autostradă.

D. Pentru autocarele cu greutate între 3,5 și 12 tone, în funcție de categoria și clasa acestora, se vor achita următoarele taxe de drum, până la data de 31 decembrie 2022: între 1 și 5 stotinci pentru fiecare kilometru parcurs, iar de la data de 1 ianuarie 2023, între 2 și 8 stotinci.

E. Pentru autocarele cu greutate de peste 12 tone, în funcție de categoria și clasa acestora, se vor achita drept taxe de drum, până la data de 31 decembrie 2022, între 2 și 6 stotinci pentru fiecare kilometru parcurs, iar de la data de 1 ianuarie 2023, între 3 și 9 stotinci.

În acest context, este subliniată importanța informării corecte a șoferilor români, a achiziționării din timp a vinietelor electronice și achitării conforme a taxelor de drum tip TOLL pentru folosirea infrastructurii rutiere publice din Bulgaria, în conformitate cu legislația în vigoare.
Toți cei interesați pot obține informații relevante, după cum urmează:
• privind vinieta electronică și taxele de drum tip TOLL - www.bgtoll.bg/ro/;
• privind situația traficului prin punctele de trecere a frontierei bulgare - www.mvr.bg/gdgp/информационен-център/пресцентър/ежедневен-трафик-по-гкпп;
• privind starea actuală a drumurilor - pe aplicația gratuită LIMA www.lima.api.bg, pe pagina de Internet a Agenției “Infrastructura Rutieră” – www.api.bg și la numărul de telefon 070013020, accesibil în regim non-stop;
• privind regimul vamal la intrarea în R. Bulgaria dinspre Turcia pe site-ul www.mae.ro/travel-conditions/3677 (Condiții de călătorie în Bulgaria, titlul Reglementări vamale) și pe site-ul Agenției “Vămi” din Bulgaria - www.customs.bg/wps/portal/agency-en/home/info-citizens;
• privind starea vremii - www.weather.bg.

Editor : A.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Țara în care se vorbesc 839 de limbi. De trei ori mai multe decât în Europa
Digi FM
Cu frumoasa lui familie, pe covorul roșu. Richard Gere, fericit alături de soția sa și de fiul lui cel mare...
Pro FM
Ultima imagine cu Freddie Mercury. Cum arăta cu trei luni înainte să moară
Film Now
Ashton Kutcher, fotografiat în timpul unei discuții tensionate, după zvonurile privind divorțul de Mila Kunis...
Adevarul
Cum au fost primiți handbaliștii români în Kosovo, la o săptămână după scandalul de pe Arena Națională
Newsweek
Care pensionari iau 375 lei în plus la pensie în decembrie? Cum și când se acordă banii?
Digi FM
Cameron Diaz revine la Hollywood după o pauză de mai bine de 10 ani. Cum arată azi celebra actriță din „Masca”
Digi World
Întâlnire de record. Cea mai scundă femeie din lume și cea mai înaltă femeie din lume s-au cunoscut: "A fost...
Digi Animal World
Un cadou total neașteptat de Crăciun. Reacția angajaților unui magazin când au găsit un șarpe în brazii...
Film Now
Denzel Washington spune că au existat suspiciuni legate de purtarea lui Kevin Spacey cu decenii în urmă...
UTV
Lidia Buble, inselata de fostul iubit: detaliul neasteptat care i-a dezvaluit adevarul despre „Maria”