Anchetă în Năvodari, după ce mai mulți proprietari au declarat că au cazat refugiați ucraineni pentru a primi bani de la stat

Data publicării:
refugiata
Anchetă în Năvodari, după ce mai mulți proprietari au declarat că au cazat refugiați ucraineni pentru a primi bani de la stat

Anchetă în Năvodari, după ce mai mulți proprietari au declarat că au cazat refugiați ucraineni, pentru a primi de la stat 50 de lei pe zi de persoană. În realitate, însă, la adresele lor, autoritățile locale nu au găsit niciun refugiat.

Alexandra, o refugiată din Herson, și-a găsit locuință în Năvodari, după ce războiul a gonit-o din propria țară. S-a mutat într-un apartament, iar chiria îi este plătită de statul român.

Alexandra - refugiată din Herson: Două camere. Eu, șoțul meu și copilul. Ne place foarte mult, pentru că avem marea și oamenii sunt buni aici. Suntem fericiți.

Pentru fiecare refugiat cazat într-un imobil, proprietarul primește de la stat 50 de lei pe zi. În Năvodari, cererile s-au triplat în ultima lună, așa că autoritățile au început verificările.

Angajații Primăriei Năvodari și-au făcut o bază de date cu toate cererile depuse de proprietari în care au trecut numele refugiaților ucraineni. Așa au observat că anumite persoane figurau simultan în mai multe locații.

Elena Aftene - purtător de cuvânt Primăria Năvodari: În total, au fost efectuate 42 de verificări în teren și au fost refuzate la plată 16 solicitări. Dacă în primele 5 luni au fost înregistrate la direcția Asistență Socială între 100 și 300 de cereri pe lună în baza hotărârii de guvern 494, în septembrie, numărul acestora s-a triplat și a ajuns la un total de aproape 930 de cereri.

16 proprietari au încercat să fraudeze statul după ce au declarat că au primit în gazdă ucraineni. Igor, împreună cu familia lui, s-a refugiat în țara noastră și beneficiază de acești bani de la stat, iar această situație i se pare una revoltătoare.

Igor - refugiat din Odessa: Cred că dacă există cazuri de acest gen, Guvernul ar trebui să intervină, pentru că nu este bine deloc. Vorbim despre oameni care au probleme și când faci bani pe spatele cuiva aflat în dificultate, nu e cea mai bună cale.

-Am putea să fim corecți, dar dacă ei au gândit să facă un ban din treaba asta, pe necazul altora, să zic așa, treaba lor.

-Nu e ok. Trebuie să se anunțe lucrul acesta. Or să le găsească statul locuințe, dacă le tot plătesc, și atunci nu mai e fraudă asta.

Imediat după izbucnirea războiului, pentru că nu era sezon estival, mulți hotelieri și-au pus la dispoziție spațiile de cazare pentru refugiații ucraineni. Acum, în extra sezon, preferă să țină unitățile închise.

Cristian Bărhălescu - vicepreședinte ANAT Sud-Est: Facturile la utilități au crescut foarte mult, aceștia se văd nevoiți să închidă unitățile, doarece acei 50 de lei pe care-i primesc de la stat nu sunt suficienți pentru a acoperi costurile cu întreținerea unității și nu se justifică, astfel încât acești refugiați sunt nevoiți să meargă spre apartamente.

În acest moment, la nivelul județului Constanța, sunt cazați aproximativ 5000 de refugiați ucraineni.

Editor : A.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Simona Halep revine în forță și își reia drumul spre glorie: Marea campioană va...
Digi FM
Nicușor Dan, despre campania lui Călin Georgescu: “Specialiştii cu care am vorbit spun că trece de 10...
Pro FM
Cum arată mama lui Fuego și ce mesaj emoționant i-a transmis public de ziua ei. Fanii, impresionați complet...
Film Now
Cum arată Milla Jovovich, în 2024, la 49 de ani. Imagini de colecție cu celebra actriță
Adevarul
Jurnalista din România, dezamăgită de Țara lui Moș Crăciun. „Laponia e prima țeapă pe care o iau de pe...
Newsweek
De ce pensia intră pe card, în ianuarie, mult mai devreme? Ce bani iau în plus pensionarii?
Digi FM
Iluzie optică: Poți să găsești ursul polar din imagine? Doar cei mai inteligenți reușesc în mai puțin de 5...
Digi World
O iluzie optică a făcut vâlvă pe rețelele sociale. Poți să ”vezi” cele trei creaturi din imagine în 15...
Digi Animal World
Cum arată un câine care a dispărut timp de 4 luni și a trăit în sălbăticie. Stăpânii abia l-au recunoscut...
Film Now
Cum o privește el, nu o privește nimeni! Keanu Reeves, fascinat de Alexandra Grant pe covorul roșu la...
UTV
Reactia lui Sydney Sweeney dupa criticile dure legate de aspectul ei fizic