Doi adolescenţi au fost prinşi de jandarmi în timp ce foloseau aparate cu electroşocuri într-o staţie de autobuz din Târgovişte pentru a intimida trecătorii, informează, miercuri, Inspectoratul de Jandarmi Judeţean (IJJ) Dâmboviţa.
„Un jandarm dâmboviţean, care era în timpul liber, i-a văzut pe cei doi şi a cerut ajutorul colegilor aflaţi în serviciu. Întâmplarea a avut loc, ieri (marţi, n.r.) după-amiază, în imediata apropiere a unui complex comercial din oraş. O echipă din cadrul Jandarmeriei Dâmboviţa a intervenit prompt în zona indicată şi a oprit activitatea celor doi, în vârstă de 18, respectiv 14 ani. Aceştia foloseau, în scop de intimidare, două dispozitive cu electroşocuri şi au creat temeri în rândul celorlalte persoane aflate în staţia de autobuz”, precizează reprezentanţii IJJ Dâmboviţa, citați de Agerpres.
Cei doi au fost duşi la sediul Jandarmeriei pentru continuarea verificărilor, minorul fiind însoţit de către unul dintre părinţi.
„În urma efectuării controlului corporal, asupra acestora au fost găsite cele două dispozitive cu electroşocuri. Cei doi au afirmat că le-au achiziţionat, recent, pentru autoapărare, iar situaţia din spaţiul public se crease pe fondul unor neînţelegeri. Jandarmii le-au întocmit celor în cauză acte de sesizare, care au fost înaintate Poliţiei Municipiului Târgovişte pentru continuarea cercetărilor şi aplicarea măsurilor legale”, mai anunţă IJJ Dâmboviţa.
Editor : A.P.