Cum a apărut Ziua Muncii și cum au falsificat-o comuniștii
Contrar a ceea ce s-ar putea crede, prima Zi a Muncii - zi de sărbătoare oficială - a fost celebrată în Statele Unite. În 1894, când președintele Grover Cleveland, aflat la al doilea mandat, a semnat legea federală privind Ziua Muncii, trei state americane sărbătoreau deja local această zi, iar la New York deveniseră deja tradiționale defilările muncitorilor. Statele Unite erau deja una dintre cele mai industrializate țări din lume. Dar Ziua Muncii este sărbătorită de americani în prima luni din septembrie, iar în Europa de 1 Mai. De unde vine diferența?
Deşi statele lumii sărbătoreau Ziua Muncii după revolta muncitorilor din Chicago, comuniştii români şi-au inventat propriii eroi şi au găsit proletari români în cele mai îndepărtate colţuri ale lumii. Totul, cu scopul de a nu recunoaşte că această sărbătoare a plecat de la un vis american: acela de a avea ziua de lucru de cel mult 8 ore.
În 1948, comuniştii impuşi de Moscova acaparaseră întreagă ţară, însă muncitorilor li se spunea că ei sunt la putere, ei sunt eroii zilei. Puţini ştiau ce aniversează, de fapt: naşterea unui vis duşmănos, un vis american.
Chicago. 1 mai 1886. O sută de mii de muncitori au ieşit pe străzile oraşului şi au cerut reducerea timpului de lucru la 8 ore. După patru ani de la luptele violente din Chicago, ziua de 1 mai era declarată Zi Internaţională a Muncii.
Dar cum americanii erau exponenţii duşmanului de clasa imperialist, laboratoarele propagandei comuniste au inventat alte origini ale luptei muncitoreşti.
Astfel, proletarii români ar fi manifestat în Parisul anul 1871, atunci când muncitorii au preluat puterea în perioada revoluţiei industriale şi au cerut transformarea Parisului în republica autonomă. În plus, comuniştii români aveau nevoie şi de o apartenenţă ideologică serioasă, tot pentru a se distanţa de revolta muncitorilor americani.
Abonându-te la Newsletter primești sinteza celor mai bune informații, articole și interviuri exclusive publicate de digi24.ro
„Internaţionala” devine astfel imnul oficial al mişcării socialiste şi, spre bucuria comuniştilor, autorul său a fost un francez, membru al Comunei din Paris şi nu vreun imperialist american.
Ceauşescu şi Dej, lideri şi martiri
Clasa muncitoare din România avea nevoie de propriii săi martiri. Aflat în ilegalitate în perioada interbelică, Partidul Comunist şi-a căutat originile luptei de clasă în grevele muncitoreşti din perioada crizei economice a anilor 30.
Ca lideri ai revoltelor apar viitorii conducători ai partidului: Gheorghe Gheorgiu Dej din rândul muncitorilor feroviari, şi Nicolae Ceauşescu.
Până să transforme comuniştii ziua de 1 mai într-o sărbătoare propagandistică, acelaşi lucru l-au făcut toate regimurile dictatoriale, de la Hitler la Carol al II-lea.
În România, prima sărbătoare de 1 mai a fost organizată în 1939, după ce Carol al II-lea desfiinţase sindicatele muncitoreşti. Comuniştii au confiscat apoi această manifestaţie regalistă şi după ce au preluat puterea au spus că, de fapt, ei au organizat în ilegalitate acel eveniment.
Cosmetizată ca o zi în care doar comuniştii au un merit, 1 Mai s-a transformat de la an la an într-un spectacol grandios, în care carele alegorice şi tablourile uriaşe ale lui Marx, Engels, Lenin şi Stalin striveau înţelesul acestei zile.
„Exact comunismul, care a vrut să o umple de conţinut adevărat, a golit-o de conţinutul vechi, istoric. Deci a rămas o sărbătoare goală”, spune antropologul Vintilă Mihăilescu.
O lume paralelă
Copii cu coroniţe de flori ţinuţi ore întregi pe marginea drumului, muncitori scoşi din fabrici şi puşi să aplaude, dansuri şi iluzia bunăstării. Regimul comunist crease o lume paralelă, de realitatea căreia încerca să îi convingă pe români. În ultimii săi ani, regimul Ceauşescu reuşise să rescrie istoria, iar pionierii şi muncitorii cântau la comandă „1 Mai muncitoresc”.
După aproape jumătate de secol de comunism, românii au păstrat în memorie paradele interminabile, micii şi berea. Înţelesul acestei sărbători s-a şters.
După 27 de ani de la căderea comunismului, românii nu mai sunt obligaţi să defileze pentru partid. 1 mai, ziua internaţională a celor care muncesc, este sărbătorită prin repaos.
Citiți și: 1 Mai în comunism: marșuri obligatorii și ofițeri infiltrați la grătare
Cum a apărut Ziua Muncii
Prima zi a Muncii a fost celebrată în Statele Unite. În 1894, când președintele Grover Cleveland a semnat legea federală privind Ziua Muncii, trei state americane aveau deja sărbători locale, iar la New York deveniseră tradiționale defilările muncitorilor. Statele Unite erau, în acea vreme, una din cele mai industrializate țari din lume. Dar Ziua Muncii este sărbătorită de americani în prima luni din septembrie, iar în Europa de 1 Mai.
Celebrarea Zilei Muncii a apărut în a doua jumătate a secolului 19 în toiul protestelor, grevelor și petițiilor pentru ziua de lucru de 8 ore. Primele revendicări organizate au apărut într-o colonie a Marii Britanii, pe atunci cel mai industrializat stat din lume.
„Primele manifestări legate de ziua de lucru de 8 ore au avut loc în Australia în 1856. În 1856 a avut loc prima manifestaţie a muncitorilor australieni pentru obţinerea unei zile de muncă scurtate de 8 ore şi pentru obţinerea asigurărior sociale, asigurărilor de accidente”, explică istoricul Cosmin Popa.
În deceniile următoare, dezvoltarea industriei și a căilor ferate, a marilor șantiere navale în Europa a sporit influența sindicatelor, a social-democraților și apoi a socialiștilor în viața publică. În 1864, apare o primă confederație a acestor grupări europene, numită Internaționala I, iar în 1889, la exact o sută de ani de la izbucnirea Revoluției Franceze și căderea Bastiliei, Internaționala a II-a, marcată puternic de ideea marxistă a luptei de clasă.
În 1889, mai multe grupări socialiste şi social-democrate adunate sub umbrela Internaţionalei a II a au ales ziua de 1 Mai drept zi a solidarităţii între muncitori şi cu muncitorii. De ce luna mai? Pentru că în primele zile ale lui mai 1886, în Statele Unite, în Haymarket, Chicago, avuseseră loc ciocniri între grevişti şi forţele de ordine, ciocniri soldate cu 15 morţi, zeci de răniţi şi câteva condamnări la spânzurătoare. Ideea socialiştilor de a lega Ziua Muncii de un moment sângeros, foarte controversat şi deloc măgulitor pentru autorităţile americane, nu i-a plăcut preşedintelui Grover Cleveland. Aşa a apărut legea prin care prima zi de luni din septembrie a fost declarată Ziua Muncii şi zi de vacanţă. Exemplul a fost repede urmat şi de Otawa.
Dar ce s-a întâmplat de fapt în mai 1886 la Chicago?
Cosmin Popa explică: „Acolo e vorba de o manifestaţie care a început pe 1 mai, a continuat pe parcursul primelor zile din luna mai, când a avut loc un miting care s-a desfăşurat paşnic, la care nici măcar nu a participat foarte multă lume, pentru că ploua, şi cu puţin înainte de terminarea mitingului a explodat o bombă, care a rănit câţiva muncitori, mai precis patru muncitori, dar și foarte mulţi dintre poliţiştii care constituiau cordonul de protecţie, aprox. 60 de oameni. A urmat o intervenţie în forţă a poliţiei - un număr între 4 şi câteva zeci de victime, nici acum nu se ştie exact. A urmat un proces, un proces destul de spectaculos al vremii”.
Mulți istorici sunt astăzi de părere că acuzații din dosarul Haymarket nu au avut parte de un proces corect. S-a dovedit că unul dintre cei condamnații la moarte nici nu se aflase la fața locului, nici nu fusese printre instigatori. Judecătorul și jurații știau însă că la protestele de la Chicago, dar și din alte orașe americane, își făceau simțită prezența grupări anarhiste. Cu un mesaj anti-sistem, acestea susțineau că violența poate devenit armă de luptă pentru rezolvarea revendicărilor sociale.
Presați de emoția publică într-o societate încă foarte violentă, justiția a vrut să le dea acestora un avertisment puternic.
„Anarhismul este într-adevăr un curent politic asociat radicalismului extrem, dar nu întotdeauna include anihilarea fizică a celor care sunt oponenţi ai celor care susţin anumite cereri. Radicalismul este expresia epuizării tuturor celorlalte mijloace politice de luptă. Ceea ce deosebea radicalismul a fost credinţa că drepturile şi libertăţile muncitorilor pot fi obţinute într-o manieră hotărâtă numai prin violenţă, prin exercitarea unei presiuni eventual armate asupra maşinii de stat”, spune Cosmin Popa.
Sistemele pluraliste occidentale au depășit cu bine amenințările anarhiste. Revendicările sindicatelor au început să fie discutate deschis, iar partidele social-democrate moderate și-au găsit loc fie direct în parlamente, fie în facțiuni ale partidelor deja existente. Cea mai slabă verigă s-a dovedit a fi sistemul autocrat din Rusia. În lipsa reformelor treptate, Rusia țaristă a căzut pradă celei mai radicale grupări din Internaționala a II a socialistă, gruparea lui Vladimir Ilici Lenin. Între 1917 și 1921, în anii comunismului de război, bolșevicii considerau că trebuie eliminat nu numai sistemul capitalist-burghez, dar și OAMENII care îl întruchipau. Dezastrul administrației comuniste din Rusia, cu milioane de victime încă din primii ani, a atras critici severe din partea altor grupări socialiste de pe continent.
Ziua Muncii în Europa
În Europa, povestea lui 1 Mai este una foarte complicată. Încă de la înfiinţare, în anii 20, tânăra Uniune Sovietică, în căutare de simboluri şi sărbători proprii, a adoptat imediat ziua de 1 Mai ca zi de mare sărbătoare. Se ştie mai puţin că 1 Mai a devenit zi de vacanță în 1933, după venirea lui Hitler la putere şi imediat după ce Partidul Naţional Socialist pe care îl conducea a limitat substanţial puterea sindicatelor.
În România, a fost marcată pentru prima dată de mişcarea socialistă pe 1 mai 1890. A devenit sărbătoare oficială odată cu instalarea comunismului.
Vreme de 70 de ani, în toate orașele și orășelele din Uniunea Sovietică, dar în primul rând în Piața Roșie de la Moscova, de 1 Mai au defilat muncitori, agricultori, profesori, elevi și studenți. Spre deosebire de Ziua Victoriei, celebrată pe 9, defilarea de 1 Mai era una a civililor.
„Când am ajuns ca student la Universitatea din Moscova, într-adevăr am participat la manifestaţia din Piaţa Roşie şi era acelaşi lucru, eram mai mari, mă rog, aveam intererese mai diferite. Dar oricum era plăcut. Peste tot era muzică, chişcurile cu diferite lucruri gustoase, după care mergeam sau la restaurant sau la cineva acasă, deci era sărbătoare în toată regula”, povestește Nikolai Morozov, fost corespondent ITAR-TASS în România.
Defilările de 1 Mai au încetat la Moscova din 1992, adică imediat după dezmembrarea Uniunii Sovietice. Au rămas însă zilele libere.
Dacă americanii sărbătoresc Ziua Muncii printr-un week-end prelungit cu acea zi de luni din septembrie, rușii reușesc să obțină o săptămână de vacanță! Contribuie la această numărătoare și Ziua Victoriei, cu două zile libere, 9 și 10 mai. Cei mai mulți moscoviți își petrec aceste zile la așa-numitele dacea, căsuțe de vară aflate în zone rurale. Grătarele și lucrul în grădină acoperă an după an amintirea traumatizantă a epocii lui Stalin, gruzin de origine. În mijlocul sărbătorii prelungite de 1 Mai singura moștenire gruzină pare să fie ... cea din farfurie:
„Aaa... se numeşte şaşlîc, de provenienţă gruzină, ceva, chestie mai picantă decât frigăruile dvs. deşi arată aşa (ca nişte frigărui) Şi sunt nelipsite! Asta este bucătărie caucaziană, gruzină, care este foarte populară la Moscova, sunt o grămadă, o groază de restaurate gruzine acolo, sunt o grămadă de feluri exotice. Sunt picante, dar după gust poţi să faci. Sunt şi altele cu tot felul de denumiri exotice. Să nu vorbesc de vodcă!”, spune Nikolai Morozov.
Cât despre 1 Mai în restul ţărilor europene foste comuniste, sărbătoarea și-a pierdut caracterul politic. A devenit mai degrabă o poveste de primăvară, presărată eventual cu câteva concerte rock.
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News
