Zelenski vine astăzi în România. Va fi primit de președintele Iohannis și premierul Ciolacu

Data publicării:
Klaus Iohannis și Volodimir Zelenski. Foto: Profimedia Images
Klaus Iohannis și Volodimir Zelenski. Foto: Profimedia Images

Preşedintele Klaus Iohannis îl va primi, marţi, la Palatul Cotroceni, pe omologul ucrainean, Volodimir Zelenski, care va efectua o vizită oficială în ţara noastră, a informat Administraţia Prezidenţială.

Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, vizita, efectuată la invitaţia şefului statului, reconfirmă continuarea sprijinului necondiţionat al României pentru Ucraina, în contextul războiului ilegal al Rusiei împotriva acestei ţări, precum şi caracterul special al relaţiei bilaterale dintre cele două ţări, potenţialul acesteia şi necesitatea discutării, la cel mai înalt nivel, a proiectelor şi temelor de interes comun.

"Consultările politice aprofundate, la Bucureşti, dintre preşedintele Klaus Iohannis şi preşedintele Volodimir Zelenski vor permite, astfel, analizarea amplelor măsuri decise şi puse în aplicare de România în sprijinul Ucrainei, în vederea consolidării acestora, precum şi discutarea situaţiei de securitate în regiune şi la Marea Neagră şi a demersurilor necesare pentru gestionarea acesteia", a precizat sursa citată.

Iohannis va pune accentul pe "abordări constructive şi pragmatice în domeniile prioritare de cooperare bilaterală şi de interes comun, în special pe extinderea conexiunilor transfrontaliere, dezvoltarea relaţiilor economice, integrarea europeană şi euroatlantică ale Ucrainei, precum şi respectarea deplină a drepturilor persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale".

Conform agendei preşedintelui Klaus Iohannis, omologul ucrainean va fi primit la ora 13.00 la Palatul Cotroceni.

Cei doi preşedinţi vor avea convorbiri tete-a-tete şi oficiale, la finalul cărora vor susţine declaraţii comune de presă.

Preşedintele Ucrainei se va întâlni cu preşedinţii celor două Camere ale Legislativului, Alfred Simonis şi Nicolae Ciucă. Un plen reunit al Camerei Deputaţilor şi Senatului are loc, marţi, de la ora 14.00, iar de la ora 16.30 Zelenski va ţine un discurs, au precizat surse politice, pentru News.ro.

Potrivit unor surse, preşedintele Ucrainei ar putea să depună o coroană şi la Monumentul Eroilor din Parcul Carol.

De la ora 17.40, Zelenski va fi primit, la Palatul Victoria, de premierul Marcel Ciolacu.

Editor : A.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce a pățit o badantă din Italia după ce a pus mâna pe o moștenire de 317.000 de euro. A forțat bătrâna să...
Digi FM
Cum arată Bryan Adams în 2024, la 65 de ani. La 16 ani s-a lăsat de școală pentru muzică
Pro FM
Selena Gomez reacționează după noile critici legate de silueta sa: Nu-mi pasă că nu sunt subțire băț
Film Now
Jennifer Lopez, în cei mai scurți pantaloni din garderobă și cizme până la genunchi, la proiecția noului film...
Adevarul
Caz bizar în Ilfov: O țeavă de gaz blochează poarta unei case. Avocat Cuculis: „Ieșirea din curte se face pe...
Newsweek
Se votează o nouă creștere de pensie și o nouă formulă de recalculare. NU mai contează anii munciți!
Digi FM
Un român, văduv și tatăl a doi copii, mort în inundațiile din Spania. Fratele lui i-a găsit trupul fără...
Digi World
O asistentă a dezvăluit cele mai comune regrete pe care le aveau pacienții aflați pe patul de moarte
Digi Animal World
Un hamster a „evadat” dintr-o școală, într-un balon de plastic. Imaginile, desprinse parcă dintr-un film...
Film Now
Motivul pentru care Al Pacino și-a donat toți bani câștigați din filmul „Cruising”: „Nu am vrut să am asta pe...
UTV
Margot Robbie si Tom Ackerley au devenit parinti pentru prima oara. Actrita a nascut un baietel perfect...