Zelenski cere mai mult sprijin din partea NATO: „Discursul despre uşi deschise nu este suficient pentru Ucraina”

Data publicării:
Volodimir Zelenski, președintele Ucrainei
Președintele Volodimir Zelenski cere mai mult sprijin din partea NATO. Foto: Profimedia Images

Președintele Volodimir Zelenski a spus miercuri, în cadrul unei întâlniri cu omologii săi polonez și lituanian, în orașul Liov, că Ucraina are nevoie de mai mult decât promisiunea unor uși deschise din partea NATO, relatează Reuters şi AFP.

Zelenski i-a cerut miercuri Alianţei Nord-Atlantice să facă mai mult decât doar să promită că Ucraina va avea uşa deschisă la summitul din iulie de la Vilnius, adăugând că ţara sa are nevoie de „paşi fermi” în contextul în care încearcă să adere la organizaţia transatlantică, scrie Agerpres.

În luna septembrie, la şapte luni după ce a fost invadată de Rusia, Ucraina a solicitat o procedură rapidă de aderare la NATO. Alianţa afirmă că are o politică a uşilor deschise faţă de Ucraina, dar nu a precizat dacă va accelera măsurile către o posibilă aderare a ţării la organizaţie.

„Pentru moment, doar sprijinul de la colegii din NATO şi sprijinul sub forma discursului despre uşi deschise nu sunt suficiente pentru Ucraina. Mai precis, nu este suficient pentru a motiva statul ... soldaţii noştri”, a declarat Zelenski în oraşul Liov (vestul ţării), unde s-a întâlnit cu omologii săi polonez şi lituanian.

„Avem nevoie de paşi în faţă. Decizia va fi la Vilnius, aşteptăm cu nerăbdare paşi fermi, contăm pe ceva mai mult decât uşi deschise”, a spus şeful statului ucrainean.

Liderii statelor NATO i-au promis Ucrainei la summitul de la Bucureşti din 2008 că într-o zi această ţară se va alătura organizaţiei, dar statutul de membru deplin al NATO pare îndepărtat.

În aceeaşi conferinţă de presă, preşedintele polonez Andrzej Duda a anunţat că Varşovia este pregătită să livreze Ucrainei 14 tancuri Leopard, în cadrul unei coaliţii internaţionale.

„Aşa cum ştiţi, trebuie îndeplinite o serie de condiţii formale, (obţinute) acorduri etc. Vrem înainte de toate să existe o coaliţie internaţională”, a spus şeful statului polonez.

Zelenski a salutat anunţul şi a subliniat că ţara sa aşteaptă „o decizie comună” a mai multor state cu privire la tancurile Leopard, de producţie germană.

La rândul său, preşedintele lituanian Gitanas Nauseda a precizat că ţara sa va „continua să îi furnizeze Ucrainei asistenţă pentru apărare”. Este vorba despre sisteme antiaeriene Zenit şi muniţiile aferente.

Pe 24 februarie anul trecut, Rusia a lansat o agresiune neprovocată şi nejustificată împotriva Ucrainei. Moscova pretinde că desfăşoară o „operaţiune militară specială de denazificare” a ţării vecine şi de protejare a populaţiei rusofone din Ucraina.

Editor : C.L.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Candidatul de extremă dreapta, George Simion, ar putea ajunge la putere, scrie...
Digi FM
Cu frumoasa lui familie, pe covorul roșu. Richard Gere, fericit alături de soția sa și de fiul lui cel mare...
Pro FM
Ultima imagine cu Freddie Mercury. Cum arăta cu trei luni înainte să moară
Film Now
Ashton Kutcher, fotografiat în timpul unei discuții tensionate, după zvonurile privind divorțul de Mila Kunis...
Adevarul
Cum au fost primiți handbaliștii români în Kosovo, la o săptămână după scandalul de pe Arena Națională
Newsweek
Cine poate încasa ultima pensie în caz de deces? Cine ia pensie de urmaș și până la ce vârstă?
Digi FM
Cameron Diaz revine la Hollywood după o pauză de mai bine de 10 ani. Cum arată azi celebra actriță din „Masca”
Digi World
Întâlnire de record. Cea mai scundă femeie din lume și cea mai înaltă femeie din lume s-au cunoscut: "A fost...
Digi Animal World
Un animal misterios, cu aspect „ciudat”, depistat în parcul West Virginia. Locuitorii sunt nedumeriți: „Cum a...
Film Now
Hugh Grant, mărturisiri neașteptate despre personajul său din „Notting Hill”. Starul face dezvăluiri inedite...
UTV
Lidia Buble, inselata de fostul iubit: detaliul neasteptat care i-a dezvaluit adevarul despre „Maria”