Augustin Zegrean, fost președinte al Curții Constituționale și candidat al PNL pentru funcția de președinte al Consiliului Legislativ, a explicat la Digi24 că votul prin care Florin Iordache a fost ales în această funcție nu este valabil. Referitor la sesizarea pe care USR o va face la CCR în acest sens, el a precizat că au mai fost astfel de sesizări și că au primit decizie de admitere.
"Am aflat despre propunerea asta ieri (marți – n.r.) la 12.00. Tot ce știu, știu din presă și din deducții logice.
Am avut 41 de voturi și am aflat că au fost 41 de liberali în sală.
Deci, în anumită proporție, liberalii și-au făcut treaba, dar nu s-au prezentat toți la vot. Că dacă se prezentau toți la vot, era altfel rezultatul.
Problema e că votul nu e valabil. În legea de organizare a Consiliului Legislativ, articolul 9 spune că președintele și șefii de secție sunt aleși prin vot, cu votul majorității deputaților și senatorilor în ședință comună.
187, cât a fost rezultatul celui declarat câștigător, nu reprezintă majoritatea deputaților și senatorilor. Majoritatea e aceea despre care vorbim când este vorba de moțiune de cenzură, cea cu 233 sau cât trebuie să fie.
Am văzut anunțat în presă că Dan Barna spune că va sesiza CCR. Am mai avut astfel de situații și Curtea Constituțională s-a pronunțat pentru admitere".
Însă, potrivit Constituției, nu e nevoie de majoritate calificată pentru Consiliul Legislativ, ci de majoritate simplă, aceasta fiind regula pentru orice hotărâre adoptată de Parlament. De altfel, există o decizie a CCR în acest sens.
Zegrean: Consiliul Legislativ va funcționa ca și până acum. Ei scriu rapoarte, nimeni nu le citește
Zegrean a subliniat că ar fi normal ca mandatul președintelui Consiliului Legislativ să fie de patru ani.
El a subliniat că această funcție nu este pe viață, întrucât, "deși legea nu spune că mandatul e limitat, nu spune nici că este nelimitat".
"Dacă Parlamentul l-a numit azi pe Florin Iordache, mâine poate să îl de-numească în baza aceleiași legi.
Referitor la activitatea Consiliului Legislativ, Zegrean a afirmat că a făcut treabă bună, deși până acum nimeni nu s-a interesat de această instituție.
Va funcționa ca și până acum, ei scriu rapoarte, parlamentarii nu le citesc.
Nimeni nu se uită în rapoartele lor, a spus o dată CCR că rapoartele sunt consultative, dar că cererea lor este obligatorie", a afirmat fostul președinte al CCR.
Grupurile parlamentare ale USR vor sesiza Curtea Constituțională pentru alegerea lui Florin Iordache la conducerea Consiliului Legislativ. Conform USR, candidații nu au întrunit numărul de voturi cerut de lege.
„Legea 73/1993, legea Consiliului Legislativ, prevede că numirea președintelui și a președinților de secții se face cu votul majorității deputaților și senatorilor. Această sintagmă tehnică înseamnă că trebuie 50%+1 din votul tuturor parlamentarilor, nu doar al celor prezenți, mai precis numirile trebuie făcute în parlamentul actual cu 233 de voturi cel puțin”, a anunțat USR.
USR anunță că depune și un proiect de lege de limitare a mandatelor la Consiliul Legislativ, precum și o procedură de revocare.
Fostul ministru al Justiției, Florin Iordache, a fost votat, marți, să fie președintele Consiliului Legislativ. Iordache a obținut mai multe voturi decât fostul președinte al Curții Constituționale, Augustin Zegrean, și decât candidatul propus de USR, Ionuț Duli Mazâlu.
Președintele PNL Ludovic Orban a acuzat USR că a făcut blat cu PSD la votul pentru președintele Consiliului Legislativ. „Altă concluzie nu se poate trage”, a spus Orban.
Editor : Georgiana Marina