Zeci de percheziţii într-un dosar de înşelăciune şi spălare de bani. 70 de firme au fost păgubite cu 2 milioane de euro

Data actualizării: Data publicării:
mai multi politisti intra intr-un apartament in timpul unei perchezitii
Percheziții ale polițistilor. Foto: INQUAM Photos/Virgil Simonescu

Zeci de percheziţii au loc miercuri dimineaţă, în judeţele Neamţ, Braşov, Ilfov şi în Bucureşti, într-un dosar vizând infracţiuni precum constituirea unui grup infracţional organizat, înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, spălare de bani. 70 de firme au fost prejudiciate cu aproximativ 2 milioane de euro.

Poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Bacău, împreună cu procurorii DIICOT Bacău, efectuează, miercuri dimineaţă, 33 de percheziţii domiciliare în judeţele Neamţ, Braşov, Ilfov şi în municipiul Bucureşti, într-un dosar penal privind infracţiunile de constituire a unui grup infracţional organizat, înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, transmiterea fictivă a părţilor sociale ori a acţiunilor deţinute într-o societate comercială, în scopul săvârşirii unei infracţiuni sau al sustragerii de la urmărirea penală ori în scopul îngreunării acesteia, şi spălarea banilor.

Potrivit IPJ Bacău, începând din luna ianuarie 2022, în municipiul Bucureşti s-ar fi constituit un grup infracţional organizat în scopul obţinerii de importante beneficii materiale prin săvârşirea în formă continuată a infracţiunii de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave.

"Grupul infracţional organizat, la care pe parcurs au aderat şi alţi membri, ar fi acţionat în mod coordonat până în prezent, prin activitatea acestuia fiind cauzat un prejudiciu total de aproximativ 2 milioane de euro, în dauna a peste 70 de persoane juridice de pe întreg teritoriul ţării, producători sau distribuitori de diferite mărfuri. Acţiunile de inducere în eroare a persoanelor vătămate au avut loc în urma negocierii, încheierii şi derulării unor contracte de vânzare-cumpărare mărfuri, pentru care nu ar fi existat niciodată intenţia de a le achita, prin transmiterea unor instrumente de plată despre care se cunoştea încă de la completare că nu vor putea fi decontate pentru lipsa disponibilului în cont, în scopul obţinerii unor foloase materiale injuste", a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Bacău, Cătălina Păduraru.

Cum acționau membrii grupării

Anchetatorii susţin că activitatea grupului infracţional organizat, constituit şi din apropiaţi ai unor grupări infracţionale din municipiul Bucureşti, a fost minuţios pregătită şi a presupus parcurgerea unor etape.

"Într-o primă etapă, membrii grupului ar fi preluat în mod succesiv, prin persoane interpuse, de condiţie socială precară, în scopul înlesnirii comiterii infracţiunii de înşelăciune, 3 societăţi comerciale, toate cu istoric financiar-bancar şi comercial pozitiv, cărora le-ar fi încheiat şi asigurări de credit comercial, cu intenţia de a crea o aparenţă de bonitate şi stabilitate financiară, astfel încât furnizorii comerciali să accepte livrarea de mărfuri cu plata la termen", a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Bacău. 

După preluarea societăţilor, într-o a doua etapă, au fost create conturi de email, prin intermediul cărora au fost lansate cereri de ofertă către diferite persoane juridice, producători sau distribuitori de diverse mărfuri şi produse, cum ar fi autovehicule, combustibili, utilaje, uleiuri, vopseluri şi materiale de construcţie, echipamente de protecţie în construcţii, cherestea, piese auto, aparatură casnică de mică sau mare dimensiune, aparatură electronică şi telefoane mobile, produse de birotică şi papetărie, produse alimentare şi produse congelate.

"Pentru a evita întâlnirea cu reprezentanţii furnizorilor şi, implicit, identificarea ulterioară de către organele de urmărire penală, membrii grupului au transmis contractele, facturile sau instrumentele de plată prin intermediul altor persoane, prin poştă sau prin email. Fiecăruia dintre membrii grupului i-a fost atribuită o calitate şi o identitate falsă în cadrul societăţilor comerciale folosite în circuitul infracţional, fiindu-le interzis în mod expres să acţioneze în afara 'zonei de responsabilitate'. Aceştia au dobândit cunoştinţe de specialitate în domeniu şi au folosit termeni specifici în discuţiile purtate cu reprezentanţii persoanelor vătămate", a adăugat subcomisarul Cătălina Păduraru.

Pentru fiecare societate comercială utilizată în activitatea infracţională, ar fi fost închiriate mai multe depozite intermediare, de obicei în mai multe judeţe din ţară, unde mărfurile erau descărcate şi ulterior încărcate şi transportate către alte puncte de depozitare sau diverşi clienţi.

Regula era ca marfa să fie livrată direct beneficiarului final, cu excepţia situaţiei în care transportatorul era un apropiat al grupului infracţional organizat.

"Din cercetări, a rezultat faptul că, în a treia etapă, produsele obţinute în mod ilicit ar fi fost valorificate în două moduri: fie au fost vândute, fără documente legale, unor persoane fizice sau juridice la un preţ care reprezenta între 40% şi 50% faţă de valoarea de achiziţie, fie au fost reintroduse, în mod fictiv, în circuitul comercial, prin întocmirea în fals a unor documente financiar-contabile, în numele altor societăţi controlate de grupul infracţional organizat, ascunzându-se provenienţa reală a mărfurilor. În acest sens, o parte dintre produse au fost chiar valorificate prin procedura de ofertare publică, fiind achiziţionate de către instituţii cunoscute din România", a explicat purtătorul de cuvânt al IPJ Bacău.

Acţionând în această modalitate, prin crearea circuitului de ascundere a provenienţei mărfurilor obţinute prin înşelăciune, sumele de bani obţinute au dobândit o aparenţă de legitimitate, având în vedere faptul că au fost obţinute în urma unor contracte derulate cu instituţii publice.

Acţiunea este realizată cu sprijinul poliţiştilor din cadrul Birourilor de Combatere a Criminalităţii Organizate din Braşov, Neamţ şi Ilfov.
Suportul tehnic de specialitate a fost asigurat de Direcţia Operaţiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române. La acţiune participă şi forţe din cadrul Jandarmeriei Române. 

Editor : G.M.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
De ce să oprești Wi-Fi-ul întotdeauna pe timp de noapte…
Digi FM
Imagini şocante în noaptea de Revelion. Un şofer a fost filmat în timp ce se învârte cu maşina într-un sens...
Pro FM
Fostul bodyguard al lui Whitney Houston, tentat să „renunțe la tot” de dragul cântăreței: „Siguranța ei era...
Film Now
A divorțat, iar acum iubește din nou. Fratele lui Ben Affleck, surprins alături de partenera lui mai tânără...
Adevarul
Daniel David îi răspunde lui Călin Georgescu: „Sunt surprins că un om al păcii caută, de fapt, războiul”
Newsweek
Pensia pe ianuarie intră pe card cu întârziere. Casa de pensii anunță care e motivul
Digi FM
România, inclusă de CNN printre cele mai bune locuri de vizitat în 2025. Cum este descrisă destinaţia...
Digi World
Câte minute de viaţă pierd fumătorii cu o singură ţigară. Concluziile celei mai noi analize a oamenilor de...
Digi Animal World
Ce s-a întâmplat cu un câine la 15 minute după ce stăpânul său a murit. Familia a fost devastată
Film Now
Kevin Sorbo, protagonistul serialului Hercule, spune că a fost pus pe "lista neagră" de la Hollywood din...
UTV
26 de filme pe care trebuie sa le vezi neaparat pana la sfarsitul anului 2025