Video Zece persoane, printre care un copil de 5 ani, au rămas blocate pe un mal, după ce barca lor s-a dezumflat
Data actualizării: Data publicării:
Zece persoane, printre care un copil de 5 ani, au rămas blocate pe un mal al lacului de acumulare Firiza, județul Maramureș, după ce barca lor s-a dezumflat.
Cele 10 persoane au rămas blocate pe un mal al lacului de acumulare Firiza, notează Mediafax.
Din primele informații furnizate de ISU Mramureș, grupul a traversat lacul cu o barcă, iar apoi barca s-a dezumflat, iar oamenii nu au mai putut reveni în siguranță în locul de unde au pornit.
În total, a fost vorba despre 9 adulți și un copil de 5 ani.
Cinci adulți au fost aduși cu barca de către pompierii din Baia Mare, iar 4 adulți și copilul au fost preluați de Salvamont Maramureș.