Viktor Orban, la Timișoara, la comemorarea Revoluției din 1989: Un câmp de mătrăgună nu se schimbă într-o zi într-o livadă înflorită

Data publicării:
Viktor Orban, premierul Ungariei
Foto: Guliver/Getty Images

Premierul Ungariei, Viktor Orban, a declarat sâmbătă seara, la spectacolul „Libertate 89”, organizat la Timişoara de Consiliul Naţional al Maghiarilor din Transilvania (CNMT) pentru a marca împlinirea a 30 de ani de la Revoluţia din Decembrie 1989, că în urmă cu trei decenii foarte mulţi nu credeau că este posibilă răsturnarea comunismului, iar cei 45 de ani de comunism au lăsat multe urme adânci în ţările Europei Centrale, relatează Agerpres.

„Acel sistem a fost un bici uns cu miere, bazat pe minciună şi creat în păcat (...) Am bătut fiecare (dintre ţările foste socialiste - n.r.) câte un cui în coşciugul comunismului, am ştiut că dictatura se va nărui. (...) Patru decenii şi jumătate de comunism nu rămân fără repercusiuni. Nu există schimbare politică care să schimbe într-o zi un câmp de mătrăgună într-o livadă înflorită. Noi aprindem lumina, încă o dată, în oraşul care a dat pentru prima dată lumina Europei. La mulţi ani, Timişoara!”, a spus Viktor Orban, în alocuţiunea sa.

Premierul de la Budapesta a subliniat că ungurii sunt pregătiţi ca, împreună cu românii, să construiască o nouă Europă Centrală care să fie una dintre cele mai competitive zone din lume.

„În anul 1956, românii au fost cei care au sprijinit mişcările populaţiei din Ungaria, care s-a revoltat împotriva sistemului comunist (...) Corecţia comunismului nu este posibilă decât prin revolta popoarelor. Popoarele din Europa Centrală au ştiut că libertatea nu o vor primi niciodată ca un dar de la marile puteri. Dacă i-am fi aşteptat pe occidentali, am fi în continuare sub ocupaţia trupelor sovietice, dar noi am vrut viaţă liberă (...). În calitate de premier al Ungariei spun că văd şanse nemaipomenite ca în viitor românii şi maghiarii să aibă ţeluri comune. Noi, maghiarii, vrem să ieşim din acea situaţie în care să fim în linia a doua a Europei. Vrem să ne numărăm printre ţările europene unde este cel mai bine să trăieşti, să munceşti. Ungaria vrea să rămână una dintre ţările cele mai sigure din lume. Noi, maghiarii, credem că acest ţel poate fi mai uşor de înfăptuit împreună decât de unul singur. Suntem gata ca împreună cu românii să construim o nouă Europă Centrală, care să fie una dintre cele mai competitive din lume. Oraşele să fie legate prin cale ferată rapidă, cu locuri de muncă”, a afirmat Viktor Orban.

Premierul Ungariei a mai subliniat că deşi există scepticism în această privinţă, „dacă facem front comun, va fi posibil”.

La spectacolul de gală au fost prezenţi şi preşedintele UDMR Kelemen Hunor, primarul Nicolae Robu, Tokes Laszlo şi alte personalităţi politice.

Manifestările dedicate împlinirii celor trei decenii de la Revoluţia din 1989 vor continua duminică cu simpozionul intitulat „30 de ani de la declanşarea Revoluţiei Române din Decembrie 1989”, urmat de Marşul Libertăţii, pe traseul Piaţa Maria - Piaţa Victoriei şi depunere de candele pe scările Catedralei Mitropolitane, în memoria eroilor martiri.

Editare web: Luana Păvălucă

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Mesajul cutremurător transmis de Regele Charles, după ce s-a aflat de înmormântare. Nu i-a fost uşor să...
Digi FM
Ce îl enervează pe Smiley la Gina Pistol: „Nu suport”. Cei doi s-au căsătorit în urmă cu doi ani
Pro FM
Imagini cu Sabina Carpenter în România, la 13 ani, înainte să fie superstar. Prietenie cu o solistă de la noi...
Film Now
Pierce Brosnan, grijuliu și protector, alături de frumoasa sa nepoată, Isabella. Tânăra de 26 de ani este...
Adevarul
Româncă stabilită în Canada: „Costul traiului zilnic s-a dublat comparativ cu acum cinci ani”
Newsweek
Pensie mai mare cu 200 lei pentru o categorie de pensionari. Casa de Pensii anunță norocoșii
Digi FM
Gheorghe Gheorghiu parcă a întinerit după ce s-a căsătorit și a slăbit 25 de kilograme. În ianuarie a...
Digi World
De ce a fost numită 1 aprilie Ziua păcălelilor. Cum a fost aleasă data în care se fac cele mai multe glume și...
Digi Animal World
Momentul când o cățelușă imploră ajutor după ce puiul ei a fost lovit de o mașină: „A fost prima dată când...
Film Now
Pedro Pascal, pus la zid după ce a ridicat-o în slăvi pe Rachel Zegler, după eșecul filmului „Albă ca...
UTV
Mihai Trăistariu susține relația lui CRBL cu iubita mult mai tânără. „A divorțat și a lăsat tot pentru...