VIDEO Un copil de 7 ani a fost rănit de o coloană decorativă în Primăria Capitalei

Data publicării:
VIDEO Un copil de 7 ani a fost rănit de o coloană decorativă în Primăria Capitalei
VIDEO Un copil de 7 ani a fost rănit de o coloană decorativă în Primăria Capitalei. Sursa: captură video

Un băiețel de 7 ani a ajuns la spital după ce a fost rănit în clădirea Primăriei Capitalei. O statuie a căzut peste el, pe unul din holurile clădirii proaspăt renovate.

Băiatul venise la primărie cu tatăl său, care avea de rezolvat o problemă acolo, și se juca pe holul de la intrarea principală.

Potrivit martorilor, copilul s-a urcat pe una dintre coloanele decorative din hol și a căzut împreună cu coloana, suferind traumatisme, arată un comunicat al Primăriei Capitalei.

Copilul a fost preluat în mai puțin de 5 minute de o ambulanță și a fost dus imediat la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Grigore Alexandrescu”. La momentul urcării în ambulanță, copilul era conștient.

Potrivit comunicatului, în holul unde a avut loc accidentul există două coloane decorative, lucrări de artă plastică monumentală, expuse acolo începând cu anul 2016.

Primăria anunță o anchetă administrativă, care se va desfășura în paralel cu ancheta deja demarată de poliție.

Editor : M.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri