Vameșii amenință cu proteste dacă nemulţumirile lor legate de salariu și de condiţiile de muncă nu vor fi rezolvate

Data publicării:
Imagine ilustrativă cu vama Nădlac.
Imagine ilustrativă cu vama Nădlac. Foto: Profimedia Images

Angajaţi ai Autorităţii Vamale Române (AVR), membrii Sindicatului Naţional al Poliţiştilor şi Funcţionarilor 'Meridian', avertizează că vor demara acţiuni de protest dacă nemulţumirile lor legate de condiţiile de muncă şi de neacordarea drepturilor salariale nu vor fi rezolvate.

"Salariaţii din cadrul birourilor vamale sunt nemulţumiţi de condiţiile de muncă asigurate şi de neacordarea drepturilor salariale la care sunt îndreptăţiţi, drept urmare, pentru soluţionarea acestor probleme, vor fi nevoiţi să iniţieze unele acţiuni de protest. Astfel, clădirile în care aceştia îşi desfăşoară activitatea sunt într-o stare continuă de degradare din cauza faptului că nu au fost asigurate de-a lungul anilor nici măcar fondurile necesare pentru întreţinerea zilnică a acestora. Lipsa banilor, a serviciilor de curăţenie, chiar a încălzirii unora a dus la ruinarea lor, fiind necesară acum expertizarea acestora şi unele operaţiuni de consolidare. În ceea ce priveşte condiţiile normale necesare pentru realizarea atribuţiilor de serviciu este de notorietate lipsa aparaturii de control, indispensabilă la birourile de frontieră şi nu numai. Deşi s-au făcut de mai mulţi ani tot felul de promisiuni referitoare la achiziţionarea acestui gen de echipamente, în continuare verificarea mijloacelor de transport se face cu metode din secolul trecut", susţin sindicaliştii într-un comunicat transmis duminică Agerpres.

Aceştia precizează că lipsa fondurilor este atât de gravă încât unii angajaţi îşi cumpără din bani proprii cele necesare activităţii zilnice, achiziţionând tot felul de produse de natura rechizitelor, hârtiei de copiator sau tonerelor pentru imprimantă, pentru că altfel instituţia ar trebui închisă până la asigurarea lor din banii acesteia.

"Nu trebuie să uităm că veniturile salariaţilor nu au ajuns nici măcar la nivelul stabilit de guvern pentru anul 2022, ele rămânând mult în urma altor bugetari. Deşi lucrează în aceleaşi condiţii cu alte categorii de personal, aceştia sunt discriminaţi şi nu beneficiază de sporurile activităţii din frontieră, de drepturile acordate pentru lucrul cu câini de serviciu sau de plata zilelor de sâmbătă şi duminică lucrate", au mai spus sindicaliştii din AVR.

Cu toate acestea, în condiţiile creşterii volumului de activitate, ca urmare a Brexit-ului şi a războiului din Ucraina, angajaţii Autorităţii Vamale Române au făcut faţă noilor provocări la care au fost supuşi şi îşi desfăşoară activitatea cu rezultate corespunzătoare, se menţionează în comunicat.

"Deşi am solicitat de-a lungul anilor rezolvarea acestor probleme din păcate nu există încă semnale că se vor soluţiona în curând, iar limita răbdării angajaţilor scade pe zi ce trece. Dezastrul actual legat de condiţiile de muncă şi salarizare, nereglementarea statutului profesional al angajaţilor Autorităţii Vamale Române nu pot rămâne nerezolvate la nesfârşit. Considerăm că în astfel de cazuri se impune, de urgenţă, luarea unor măsuri de mult aşteptate, pentru că altfel declanşarea unor acţiuni de protest va fi mai mult decât iminentă", transmit sindicaliştii în comunicatul semnat de preşedintele Sindicatului Naţional al Poliţiştilor şi Funcţionarilor Meridian, Voinea Negoiţă.

Sindicatul reprezintă şi are printre membrii săi mai multe sute de lucrători vamali.

Editor : I.C

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri