Vaccinare la castel, doar cu buletinul, fără programare. Turiștii de la Bran primesc și o diplomă suvenir

Data publicării:
diploma de vaccinare la castelul bran are un desen cu o asistenta cu seringa in mana si colti de vampir
Cei care se vaccinează la Castelul Bran primesc și o diplomă suvenir Foto: captură video Digi24

Castelul Bran a intrat de vineri în cursa-maraton de vaccinare cu serul Pfizer. Acțiunea de imunizare se va desfășura timp de o lună, pe durata weekend-urilor. Toți cei care vor să se vaccineze la castel o pot face doar cu buletinul, fără programare.

„Eu sunt bucureștean, dar am o casă de vacanță aici și am profitat de ocazie”, spune un bărbat care a venit să se vaccineze. 

Centrul de vaccinare se află la doar 100 de metri de Castelul Bran. Cei care vin aici se imunizează cu serul de la Pfizer.

„Suntem turiști. Am auzit la radio că se face fără programare și am zis să ne vaccinăm acum, aici”, spune o tânără din București. „Foarte rapid a fost”, spune ea încântată. „Așa poate să se vaccineze mult mai multă lume, că nu mai stă să se programeze și vizitează în continuare castelul”, adaugă turista. 

„Eram în zonă și când am văzut că poți veni așa, fără programare, direct, am venit și a durat foarte puțin. A fost o experiență foarte ok”, confirmă un tânăr.

Cei care se imunizează aici primesc și o diplomă.

- De la știri am auzit ca se deschide. Vă arăt și certificatul?

- Ce scrie?

- „Dovadă de curaj și responsabilitate”.  Peste 100 de ani mai vin la unul, spune bărbatul râzând.

„L-am gândit orientat cu prioritate către turiștii români, spuneam noi inițial, care vin în weekend și se cazează în zonă sau care vizitează castelul, însă între timp am întâmpinat cetățeni străini - rezidenți străini în România, însă și cetățeni străini. Acest demers nu înseamnă că excludem comunitatea sau personalul. Am avut surprize, atât ieri, cât și azi, patru colegi nehotărâți au venit și s-au vaccinat. Și membri ai comunității”, spune Alexandru Prișcu, director de marketing al Castelului Bran.

Centrul de vaccinare de la Castelul Bran va funcționa vinerea, sâmbăta și duminica, pe tot parcursul lunii mai.

Editor : Luana Pavaluca

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Este Nicușor Dan bun de președinte al României? Părerea AI despre întrebarea momentului la români
Digi FM
Nicușor Dan, despre campania lui Călin Georgescu: “Specialiştii cu care am vorbit spun că trece de 10...
Pro FM
Cum arată mama lui Fuego și ce mesaj emoționant i-a transmis public de ziua ei. Fanii, impresionați complet...
Film Now
Meg Ryan, o mamă extrem de mândră. Cu ce se ocupă la 20 de ani Daisy, fiica pe care a adoptat-o din China, ca...
Adevarul
Jurnalista din România, dezamăgită de Țara lui Moș Crăciun. „Laponia e prima țeapă pe care o iau de pe...
Newsweek
De ce pensia intră pe card, în ianuarie, mult mai devreme? Ce bani iau în plus pensionarii?
Digi FM
Iluzie optică: Poți să găsești ursul polar din imagine? Doar cei mai inteligenți reușesc în mai puțin de 5...
Digi World
O iluzie optică a făcut vâlvă pe rețelele sociale. Poți să ”vezi” cele trei creaturi din imagine în 15...
Digi Animal World
Cum arată un câine care a dispărut timp de 4 luni și a trăit în sălbăticie. Stăpânii abia l-au recunoscut...
Film Now
Cum o privește el, nu o privește nimeni! Keanu Reeves, fascinat de Alexandra Grant pe covorul roșu la...
UTV
Reactia lui Sydney Sweeney dupa criticile dure legate de aspectul ei fizic