Un tânăr din Gorj a fost reținut la „păcănele”, după ce și-a dat jos pantalonii în fața paznicului

Data publicării:
pacanele-1

Un tânăr de 26 de ani a fost reţinut de poliţişti după ce s-a comportat agresiv într-o casă de pariuri din oraşul Târgu-Cărbuneşti şi a săvârşit acte de exhibiţionism în faţa agentului de pază, a informat, luni, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Gorj, Miruna Prejbeanu, scrie Agerpres.

pacanele, jocuri de noroc
Foto: Shutterstock

„Poliţiştii din cadrul Poliţiei Oraşului Târgu-Cărbuneşti s-au sesizat cu privire la faptul că un tânăr, de 26 de ani, din localitate, în timp ce se afla în incinta unei case de pariuri de pe raza oraşului, ar fi tulburat ordinea şi liniştea publică, prin comportamentul său agresiv. Totodată, tânărul ar fi săvârşit acte de exhibiţionism, în prezenţa agentului de pază, al societăţii comerciale, în momentul când acesta a intervenit pentru restabilirea ordinii”, a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.

În cauză, poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de tulburarea ordinii şi liniştii publice şi ultraj contra bunelor moravuri, fiind dispusă măsura reţinerii pentru 24 de ore şi introducerea acestuia în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al IPJ Gorj.

 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Amazon s-a dus la Ilie Bolojan și a cerut trei lucruri banal de complicate pentru România de 35 de ani...
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Pro FM
Sylvia Sîrbu, viața la ani buni după trupa ASIA și divorțul de Andrei Ștefănescu. Cu ce se ocupă: Am 3...
Film Now
Salma Hayek a publicat poze din anii '90, în care apare fără haine, și a stârnit reacții cu nemiluita. 1,3...
Adevarul
Ucraina riscă să intre pe nisipuri mișcătoare. Ce semnificație au mesajele contradictorii ale administrației...
Newsweek
7.500.000$, pregătirea unui pilot de vânătoare. Mai scump decât greutatea lui în aur
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Digi World
Cum s-a schimbat corpul unui bărbat care a mâncat câte 30 de ouă pe zi timp de o lună. Rezultatele...
Digi Animal World
Momentul emoționant în care un câine află că stăpâna sa este însărcinată. Imaginile inedite fac furori pe Tik...
Film Now
Cum arată viața lui Richard Gere de când s-a mutat în Spania. Soția lui a făcut publice imagini rare pe...
UTV
Reacția lui Alexandru Ciucu după dezvăluirile Alinei Sorescu despre mariajul lor. „Nu înțeleg de ce trebuie...