Un tânăr de 21 de ani din Botoșani s-a spânzurat pentru că nu ar fi fost invitat la nunta fratelui său

Data publicării:
barbat trist
Tânărul ar fi recurs la gestul extrem pentru că nu fusese invitat la cununia civilă a fratelui său. Credit foto: Guliver/Getty Images

Tragedie într-o familie din Botoșani. Un tânăr de 21 de ani și-a pus capăt zilelor pentru că nu ar fi fost invitat la nunta fratelui său. Bărbatul s-a spânzurat în casa părintească, chiar în noaptea în care fratele său își sărbătorea cununia civilă, scrie Monitorul de Botoșani.

Descoperirea macabră a fost făcută duminică dimineața de tatăl tânărului. Când a văzut că fiul nu se mai trezește, a mers în camera lui să vadă ce s-a întâmplat. A avut parte de un șoc, întrucât băiatul de 21 de ani era mort, cu un șnur legat în jurul gâtului.

Bărbatul a tăiat imediat sfoara și a sunat la 112. Medicii ajunși de urgență la locul tragediei nu au putut face nimic pentru a-l sava pe tânăr.

"Din păcate, decesul suvernise din timpul nopții, cu câteva ore înainte de a fi găsit. Nu s-au mai impus manevre de resuscitare, fiind constatat decesul la fața locului", a precizat un medic din cadrul Serviciului Județean de Ambulanță Botoșani pentru sursa citată.

Potrivit rudelor, băiatul s-ar fi supărat foarte tare pentru că nu fusese invitat la cununia civilă a fratelui său. A recurs la planul morbid la scurt timp după ce părinții lui au plecat de acasă. Polițiștii au deschis o anchetă pentru ucidere din culpă.

Pentru a preveni astfel de tragedii, în România există un proiect național numit TelVerde pentru persoanele care suferă de depresie. Românii pot apela gratuit numărul de telefon 0800 0800 20, disponibil 24/7. La celălalt capăt al liniei se află voluntari specializați, care pot oferi ajutor sub protecția anonimatului apelantului.

 

Editor : Izabela Zaharia

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri