Un tânăr de 19 ani a înjunghiat de mai multe ori în piept un băiat de 16 ani după un scandal într-un bar

Data publicării:
Masina-politie-scaled
Foto: Cornel Putan/Inquam Photos

Un tânăr de 19 ani din Alba a fost arestat pentru tentativă de omor, după ce, pe fondul unui conflict spontan, i-a aplicat unui băiat de 16 ani mai multe lovituri cu un briceag în zona toracelui, cauzându-i leziuni care i-au pus acestuia viaţa în primejdie, potrivit unui comunicat transmis, luni, AGERPRES, de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Alba.

"Procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba a dispus, la data de 10.12.2023, punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de un inculpat în vârstă de 19 ani, pentru săvârşirea infracţiunilor de tentativă de omor (...) şi tulburarea ordinii şi liniştii publice (...). În fapt, s-a reţinut că, la data de 09.12.2023, în jurul orelor 23:50, aflându-se împreună cu alte persoane într-un local din comuna Berghin, judeţul Alba, pe fondul unui conflict spontan, inculpatul i-a aplicat victimei - minor în vârstă de 16 ani - mai multe lovituri cu un briceag în zona toracelui, cauzându-i acesteia leziuni traumatice ale splinei, care i-au pus viaţa în primejdie şi care necesită pentru vindecare 34-40 zile de îngrijiri medicale", se menţionează în comunicatul citat de Agerpres.

Potrivit sursei citate, persoana vătămată a fost internată la Spitalul Judeţean de Urgenţă Alba Iulia, unde a suferit o intervenţie chirurgicală.

"Urmare a referatului procurorului cu propunere de luare a măsurii arestării preventive faţă de inculpat, la data de 10.12.2023, judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Alba a dispus arestarea preventivă a inculpatului, pe o perioadă de 30 de zile. Procurorul continuă cercetările în cauză, pentru lămurirea tuturor împrejurărilor de fapt şi de drept, în vederea stabilirii răspunderii penale", se mai arată în comunicat.

Investigaţiile sunt efectuate cu sprijinul lucrătorilor de poliţie din cadrul I.P.J. Alba - Serviciul de Investigaţii Criminale şi Secţia 2 Poliţie Rurală Vinţu de Jos.

Editor : V.M.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri