Un tânăr a fost găsit carbonizat în casă, iar polițiștii cred că tatăl lui a lăsat intenționat deschisă o butelie de gaz

Data publicării:
banda politia nu treceti
Foto: Inquam Photos / George Călin

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani au declanşat o anchetă sub aspectul comiterii infracţiunii de omor în cazul tânărului decedat în urma unui incendiu produs în localitatea Epureni din comuna Ungureni, a declarat, pentru AGERPRES, prim-procurorul Valeriu Chihaia.

Ancheta a fost demarată după apariţia unor informaţii potrivit cărora proprietarul locuinţei, care este şi tatăl victimei, ar fi lăsat intenţionat gazul dintr-o butelie să iasă în locuinţă.

"Din verificările efectuate până în acest moment, s-a stabilit faptul că explozia s-ar fi produs din cauza unei surse de gaz lăsată deschisă de către proprietarul locuinţei, un bărbat de 73 de ani. În urma incendiului a rezultat decesul unei persoane care se afla în locuinţă. Cercetările au fost preluate de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoşani sub aspectul comiterii infracţiunii de omor.", au precizat, la rândul său, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean, Delia Nenişcu.

Un bărbat a decedat, iar tatăl lui a ajuns, marţi dimineaţă, la spital cu arsuri pe mâini şi faţă după ce locuinţa acestora, din localitatea Epureni - comuna Ungureni, a fost cuprinsă de flăcări, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Botoşani.

Potrivit acestora, persoana decedată este un tânăr de 37 de ani, care a fost găsit carbonizat în interiorul casei arse. Tată acestuia, în vârstă de 73 de ani, a fost transportat la spital.

"La caz s-au deplasat două echipaje din cadrul Staţiei de Lucru Săveni, cu două autospeciale de stingere cu apă şi spumă, o ambulanţă aparţinând SAJ, dar şi poliţişti. Pompierii au constatat că locuinţa ardea în totalitate, iar proprietarul casei, în vârstă de 73 de ani, era în curte. Acesta a fost preluat şi transportat la spital de echipajul SAJ, deoarece prezenta arsuri pe mâini şi faţă. Întrucât existau informaţii că fiul proprietarului nu a reuşit să iasă din interior, pompierii au început căutările, concomitent cu acţiunea de stingere. Din nefericire, bărbatul de 37 de ani a fost găsit carbonizat, în interiorul casei, într-una dintre camere", au precizat oficialii ISU.

Pompierii susţin că incendiul a fost generat, cel mai probabil, în urma unui gest intenţionat.

Editor : V.M.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum arată Ștefan Hrușcă acum, la 67 de ani. Artistul este de nerecunoscut
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
Miliardarul Jeff Bezos se căsătorește: Nuntă fastuoasă, de 600 de milioane de dolari, în Aspen, pe...
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Scarlett Johansson nu-și dorește ca fiica sa să afle acest lucru despre ea: „Mi-e atât de rușine”
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...