Un șofer care în urmă cu trei luni a rănit doi polițiști din București, după o urmărire în trafic, a fost trimis în judecată pentru tentativă de omor. Și apar detalii noi despre starea în care era șoferul care gonea. Avea o alcoolemie uriașă, consumase ecstasy și a intrat într-o intersecție cu 128 de kilometri pe oră. Procurorii care l-au anchetat spun că era conștient că ar putea ucide fiind la volan, dar nu i-a păsat.
Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti anunţă, joi, că au dispus trimiterea în judecată a unui un inculpat, cercetat în stare de arest preventiv, „pentru comiterea infracţiunilor de ultraj în modalitatea tentativei de omor calificat săvârşite pentru ascunderea altei infracţiuni şi asupra a două sau mai multe persoane, tentativă de omor calificat săvârşită pentru ascunderea altei infracţiuni, precum şi conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau altor substanţe”, potrivit News.ro.
„În data de 12.02.2023, în intervalul orar 23:32 – 23:47, având o alcoolemie de 0,96 g‰ şi fiind sub influenţa unor substanţe psihoactive (MDMA), inculpatul, un bărbat în vârstă de 31 de ani, a condus autoturismul pe mai multe străzi din mun. Bucureşti, sectoarele 2 şi 3, intrând în coliziune frontală, la ora 23:47:28, cu autospeciala de poliţie în care se aflau doi poliţişti din cadrul Brigăzii Rutiere Bucureşti, provocând rănirea acestora, dar şi a pasagerului pe care inculpatul îl transporta în autoturism”, arată procurorii, într-un comunicat de presă.
Potrivit acestora, inculpatul a provocat incidentul în condiţiile în care acesta nu a oprit la semnalul unui echipaj al Brigăzii Rutiere Bucureşti, declanşând urmărirea sa de către mai multe forţe de poliţie, a circulat constant cu viteză peste limita legală, a pătruns pe culoarea roşie a semaforului în mai multe intersecţii şi a evitat la limită în două situaţii producerea unor coliziuni cu autoturisme care circulau regulamentar.
„În cele din urmă, a intrat în coliziune frontală cu una din autospecialele Brigăzii Rutiere Bucureşti, care a încercat blocarea vehiculului inculpatului, în care se mai afla un bărbat pe locul din dreapta faţă. În urma impactului, conducătorul autospecialei a suferit leziuni traumatice care au necesitat pentru vindecare 2-3 zile de îngrijiri medicale, iar pasagerul din autospeciala poliţiei a suferit leziuni traumatice care au necesitat pentru vindecare 50-55 de zile de îngrijiri medicale. Pasagerul din autoturismul inculpatului nu a avut nevoie de îngrijiri medicale”, au mai transmis procurorii.
Aceştia arată că inculpatul a condus pe drumurile publice autoturismul fiind sub influenţa alcoolului şi a unor substanţe psihoactive, săvârşind infracţiunea de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau altor substanţe.
„Pentru a ascunde săvârşirea acestei infracţiuni, în momentul în care a fost somat să oprească, inculpatul a încercat să scape de echipajele de poliţie rutieră care au pornit în urmărirea sa şi a condus autoturismul timp de 15 minute şi 30 de secunde cu o viteză medie de 97 Km/h, pătrunzând pe culoarea roşie a semaforului în 6 intersecţii, în una din ele având o viteză de 128 Km/h”, se mai arată în comunicatul procurorilor.
Aceştia arată, de asemenea, că, în momentul în care echipajul de poliţie în care se aflau persoanele vătămate a încercat blocarea autoturismului inculpatului, cel din urmă a intrat în coliziune frontală cu acesta, având o viteză de cca. 85 Km/h.
„Procedând în modul descris mai sus, inculpatul a manifestat indiferenţă faţă de urmările acţiunilor sale, pe care le-a prevăzut şi acceptat, punând în pericol participanţii la trafic, lăsând producerea sau evitarea unei coliziuni cu urmări potenţial letale pe seama hazardului şi astfel punând în pericol, cu intenţie indirectă, vieţile celor trei persoane vătămate”, mai transmite Parchetul Bucureşti.
Procurorii arată că acţiunile inculpatului îndreptate împotriva poliţiştilor din echipajul Brigăzii Rutiere ”constituie infracţiunea de ultraj în modalitatea tentativei de omor calificat săvârşite pentru ascunderea altei infracţiuni şi asupra a două sau mai multe persoane, dar constituie, în acelaşi timp, şi infracţiunea de tentativă de omor calificat săvârşită pentru ascunderea altei infracţiuni, în ceea ce priveşte îl priveşte pe pasagerul din autoturismul inculpatului”.
Editor : C.L.B.