Un singur atestat de recunoaştere a experienţei profesionale a fost eliberat din 2016 până în prezent, deși se cere o singură condiție

Data publicării:
Ministerul Muncii a eliberat, din 2016 până în prezent, un singur atestat de recunoaştere a experienţei profesionale
Ministerul Muncii a eliberat, din 2016 până în prezent, un singur atestat de recunoaştere a experienţei profesionale. Foto: Gulliver/Getty Images

Ministerul Muncii a eliberat, din 2016 până în prezent, un singur atestat de recunoaştere a experienţei profesionale, unul dintre motive fiind acela că oamenii nu ştiu că, după o perioadă lucrată într-un stat membru UE unde au dobândit o calificare profesională, pot reveni acasă, pot realiza o muncă în acea specializare şi statul le poate facilita recunoaşterea automată a acestor calificări obţinute, potrivit ministrului Muncii, Violeta Alexandru.

Aceasta a precizat că există o singură condiţie pentru obţinerea acestui atestat şi anume aceea ca persoana respectivă să fi lucrat cu forme legale şi să demonstreze, cu acte, timpul lucrat în acel domeniu, potrivit Agerpres.

"Persoanele care au lucrat într-un stat membru UE trebuie să ştie că accesul sau exercitarea anumitor activităţi cu calificări de nivel mediu necesită ca dovadă suficientă a cunoştinţelor şi aptitudinilor, exercitarea în prealabil a acelei activităţi într-un alt stat membru, pentru un anumit număr de ani. Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale face recunoaşterea experienţei profesionale în baza unei declaraţii pe proprie răspundere dată în faţa notarului din care rezultă experienţa profesională şi a prezentării unei dovezi a perioadei lucrate în străinătate şi emite un Atestat de Recunoaştere a Experienţei Profesionale. Este o procedură folosită în statele membre UE.

Am avut curiozitatea sa consult Registrul atestatelor de recunoaştere în România a experienţei profesionale aflat în coordonarea Ministerului. Din 2016 şi până în prezent un singur atestat eliberat. Unul singur. Nici cereri nu au fost foarte multe. Cam 15 pe an", a scris ministrul Muncii, pe pagina sa de Facebook.

Ea a subliniat că "i se spune" că persoanele care solicită un astfel de atestat nu reuşesc să facă dovada faptului că au muncit cu forme legale.

"Aici altă discuţie. Revin asupra importanţei de a lucra cu forme legale. Mai sunt situaţii în care deşi au lucrat cu forme legale, nu pot obţine documente. Aici mă gândesc să aplic modelul formularelor europene pentru recunoaşterea vechimii în muncă pentru pensie, comunicate de instituţiile statelor membre unde s-au înregistrat contribuţii. Impresia mea este că nu s-a făcut suficientă promovare şi că oamenii pur şi simplu nu ştiu. Oamenii nu ştiu că, după o perioadă lucrată într-un stat membru UE unde au dobândit o calificare profesională, pot reveni acasă, pot realiza o muncă în acea specializare şi că Statul le poate facilita recunoaşterea automata a acestor calificări obţinute. Cu o singura condiţie. Să fi lucrat cu forme legale şi să demonstreze, cu acte, timpul lucrat în acel domeniu. De exemplu, după 12 ani lucraţi în Italia la o firmă de instalaţii sanitare, persoana se poate angaja pe un asemenea post în România, fără a fi nevoie de alte cursuri de formare profesională costisitoare.

Românii sunt foarte respectaţi în străinătate când vine vorba de calitatea muncii şi seriozităţii lor. Tocmai pentru acest lucru, trebuie respectaţi şi sprijiniţi atunci când revin în ţară şi vor să muncească", a precizat ministrul Muncii pe reţeaua de socializare

Editor : Georgiana Marina

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Amazon s-a dus la Ilie Bolojan și a cerut trei lucruri banal de complicate pentru România de 35 de ani...
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Pro FM
Sylvia Sîrbu, viața la ani buni după trupa ASIA și divorțul de Andrei Ștefănescu. Cu ce se ocupă: Am 3...
Film Now
Salma Hayek a publicat poze din anii '90, în care apare fără haine, și a stârnit reacții cu nemiluita. 1,3...
Adevarul
Ucraina riscă să intre pe nisipuri mișcătoare. Ce semnificație au mesajele contradictorii ale administrației...
Newsweek
7.500.000$, pregătirea unui pilot de vânătoare. Mai scump decât greutatea lui în aur
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Digi World
Cum s-a schimbat corpul unui bărbat care a mâncat câte 30 de ouă pe zi timp de o lună. Rezultatele...
Digi Animal World
Momentul emoționant în care un câine află că stăpâna sa este însărcinată. Imaginile inedite fac furori pe Tik...
Film Now
Cum arată viața lui Richard Gere de când s-a mutat în Spania. Soția lui a făcut publice imagini rare pe...
UTV
Reacția lui Alexandru Ciucu după dezvăluirile Alinei Sorescu despre mariajul lor. „Nu înțeleg de ce trebuie...