Un nou cod galben de ninsori și viscol, în cinci județe. Cum va fi vremea în București de 1 Decembrie

Data actualizării: Data publicării:
oameni merg pe strada pe viscol si ninsori
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Administrația Națională de Meteorologie a emis luni după-amiază un nou cod galben de ninsori, valabil în cinci județe din sud-estul României. Noua avertizare va fi în vigoare până la ora 23:00, fiind restrânsă zona codului galben emis duminică. Meteorologii au anunțat și cum va fi vremea în Capitală de Ziua Națională.

Codul galben a intrat în vigoare luni, la ora 15:00, și este valabil până la ora 23:00, în județele Brăila, Ialomița și Călărași, iar parțial în județele Tulcea și Constanța.

În intervalul menționat, în estul și sud-estul Munteniei, precum și în cea mai mare parte a Dobrogei vor predomina ninsorile și se va depune strat de zăpadă.

Cantitățile de precipitații vor depăși pe arii restrânse 15 l/mp.

Spre seară, aria ninsorilor se va restrânge către Dobrogea, unde temporar vântul va avea unele intensificări, cu viteze în general de 40…45 km/h, pe alocuri viscolind ninsoarea.

Meteorologii menționează că, pe arii restrânse, ninsori slabe, vor fi și în sudul Moldovei și în restul Munteniei. Pe litoral precipitațiile vor fi mixte.

 

De asemenea, ANM a emis și o informare meteorologică, care intră în vigoare după ce expiră codul galben și este valabilă până a doua zi la prânz, pentru zona Dobrogei. În intervalul menționat, vor predomina ninsorile și se va depune strat nou de zăpadă. Local vântul va avea intensificări, cu viteze la rafală în general între 45 și 50 km/h, pe alocuri viscolind ninsoarea.

ANM subliniază că vremea se va menține deosebit de rece în prima parte a săptămânii, mai ales pe parcursul nopților și al dimineților, când vor predomina temperaturile negative, iar în funcţie de evoluţia şi intensitatea fenomenelor meteorologice va actualiza atenționările meteo.

Prognoză meteo specială în București, de 1 Decembrie

Totodată, ANM a emis o prognoză meteo specială pentru Capitală. Astfel, până marți la ora 12:00, vremea va fi închisă și rece. Trecător va mai ninge slab și este posibil să se mai depună 1-2 centimetri de zăpadă. Vântul va sufla în general slab. Astăzi, temperatura se va situa în jurul valorii de 1 grad, apoi va începe să scadă până spre -2 grade.

De Ziua Națională, în București, vremea va fi rece. Cerul va fi temporar noros, iar vântul va sufla în general slab. Temperatura aerului va scădea de la -2...-1 grad la începutul intervalului până spre -3...-4 grade în orele dimineții, apoi va urca ușor, astfel încât după-amiaza se va situa în jurul valorii de 0 grade.

Editor : G.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Peștele din conservă mai sănătos decât somonul și tonul, ignorat de mulți români, deși costă doar câțiva lei...
Digi FM
Cea mai mare iubire a Papei Francisc. Amalia, femeia care ar fi putut schimba istoria: „Mi-a spus că dacă nu...
Pro FM
Katy Perry, imaginile care i-au adus din nou critici din partea fanilor: „O altă încercare disperată de a...
Film Now
Penn Badgley, afectat de moartea lui Michelle Trachtenberg, colega lui din Gossip Girl: „Avea un râs...
Ministrul german al Apărării, Boris Pistorius.
Boris Pistorius, ministrul german al Apărării, critică planul de pace propus de SUA: Ucraina putea „capitula”...
Newsweek
Ministrul Muncii, anunț despre creșterea pensiei și Mica recalculare: „Valorificăm toate veniturile”
Digi FM
Cum arată actrița Sophie Marceau la 58 de ani. În anii '90, franțuzoaica impresiona cu frumusețea ei naturală
Digi World
De ce ni se face pielea de găină și ce semnalizează acest reflex
Digi Animal World
Descoperirea șocantă făcută de un bărbat în propriul dormitor. Ce se ascundea în perna sa: „Așa ceva nu am...
Film Now
Dolph Lundgren, secretul căsniciei fericite cu soția sa, mai tânără cu 39 de ani decât el: „E ciudat, dar...
UTV
Lidia Buble și Horațiu Nicolau, escapadă de Paște în Caraibe: „În habitatul meu natural”