Un medic român a luat mită de 90.370 lei și 17.760 de euro de la aproape 500 de pacienți, în 25 de zile

Data actualizării: Data publicării:
medic care ia mita
Medic acuzat că a luat mită. Foto: Profimedia Images

Un medic primar din Bihor, fost șef al serviciului de expertiză medicală din cadrul Casei Judeţene de Pensii Bihor, a fost trimis în judecată de procurorii DNA și este acuzat că a primit mită de la 491 de pacienţi, în valoare de 90.370 lei și 17.760 de euro. Suma uriașă de bani ar fi fost strânsă în doar 25 de zile lucrătoare.

Medicul Vasile Sălăjan este acuzat de luare de mită și a fost trimis în judecată de Direcția Națională Anticorupție. 

Potrivit unui comunicat transmis Agerpres de către DNA, procurorii din cadrul Serviciului Teritorial Oradea au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a lui Vasile Sălăjan, medic primar - şef Serviciu expertiză medicală din cadrul Casei Judeţene de Pensii Bihor, la data faptei, pentru luare de mită în formă continuată.

Rechizitoriul întocmit de procurorii DNA arată că în perioada 11 mai - 15 iunie 2015 (25 zile lucrătoare), Vasile Sălăjan ar fi primit, în mod direct şi prin intermediar, de la 491 de pacienţi, suma totală de 90.370 lei, 17.760 de euro şi alte foloase care nu i se cuveneau, în legătură cu îndeplinirea unor acte care intrau în atribuţiile sale de serviciu.

"Concret, aceste foloase ar fi fost primite de către medic în legătură cu: emiterea unor decizii medicale asupra capacităţii de muncă a persoanelor respective, încadrarea într-un grad de invaliditate, revizuirea medicală ori emiterea deciziei medicale asupra capacităţii de muncă", arată anchetatorii.

DNA informează că, în cauză, a fost dispusă măsura asigurătorie a sechestrului asupra unor bunuri mobile şi imobile ce aparţin lui Sălăjan.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Bihor, cu propunere de a se menţine măsurile asigurătorii şi de a se dispune confiscarea extinsă cu privire la mai multe sume de bani, circa 7.000 acţiuni şi un imobil.

Editor : A.A.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum arată Ștefan Hrușcă acum, la 67 de ani. Artistul este de nerecunoscut
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
Miliardarul Jeff Bezos se căsătorește: Nuntă fastuoasă, de 600 de milioane de dolari, în Aspen, pe...
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Scarlett Johansson nu-și dorește ca fiica sa să afle acest lucru despre ea: „Mi-e atât de rușine”
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...