Un deținut a evadat din Penitenciarul Ploiești. El s-a urcat pe un gard și a fugit

Data publicării:
detinut evadat din inchisoare
FOTO: Shutterstock

Un deţinut a evadat, vineri după-amiază, dintr-o secţie exterioară a Penitenciarului Ploieşti, anunţă oficialii unităţii de detenţie. Acesta este condamnat la 12 ani de închisoare pentru tâlhărie şi a fugit escaladând un gard, transmite News.ro.

”Vineri, 19.05.2023, în jurul orei 17:35, s-a constatat că deţinutul, în vârstă de 34 de ani, recidivist condamnat definitiv la 12 ani, pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie calificată, a părăsit neautorizat prin escaladarea gradului împrejmuitor secţia exterioară Movila Vulpii a Penitenciarului Ploieşti. Menţionăm că, părăsirea fără autorizare a locului de deţinere este asimilată infracţiunii de evadare şi se pedepseşte conform prevederilor articolului 285 din Codul Penal, cu închisoare de la şase luni la trei ani”, informează vineri, Penitenciarul Ploieşti.

detinut evadat din penitenciarul ploiesti
 
Bărbatul are înălţimea de 1,67 m, statură atletică, ochi căprui, sprâncene arcuite, faţă rotundă, ten deschis, frunte mijlocie, nas frânt jos, gură mijlocie, bărbie normală, păr şaten, nu poartă mustaţă, iar la momentul părăsirii penitenciarului purta şapcă roşie, pantaloni crem şi vestă culoare închisă.
 
În vederea capturării acestuia, au fost dispuse măsuri specifice, respectiv: blocarea căilor de acces pe posibilele direcţii de deplasare, alarmarea personalului, trimiterea de echipe de căutare formate din personalul unităţii, precum şi cooperarea cu Inspectoratul General al Poliţiei Române, Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră, Inspectoratul Judetean de Poliţie Prahova şi  Inspectoratul Judeţean de Jandarmi Prahova. 
 
Cei care au informaţii cu privire la locul unde bărbatul se află sunt rugaţi să sune la numărul unic de urgenţă 112 sau Penitenciarul Ploieşti , la numerele 0244.526.834 sau 0244/526.325.

Editor : Bianca Chirilă

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri