Un copil de 15 ani a fost prins în Arad la volanul unei mașini furate din Bacău. Ar fi condus peste 600 de kilometri

Data actualizării: Data publicării:
copil conduce o masina
Copilul de 15 ani din Bacău a fost prins la volan la peste 600 de kilometri distanță de casă, în județul Arad. Credit foto: Guliver/Getty Images

Un copil de 15 ani este suspectat că ar fi condus peste 600 de kilometri, din Bacău în Arad. În mașina care figura ca fiind furată pe 7 aprilie din Bacău se aflau alți doi copii, de aceeași vârstă, toți din județul Bacău. Când au dat nas în nas cu polițiștii din Nădlac, care i-au tras pe dreapta pentru un control de rutină, cei trei au încercat să scape, scrie PressAlert.ro.

Echipajul de poliție făcea un control de rutină în trafic în Nădlac, județul Arad, când a observat cum o mașină schimbă brusc direcția de mers. Agenții și-au dat seama că ceva nu este în regulă, așa că au pornit în urmărirea autoturismului.

L-au găsit în scurt timp, într-o parcare din apropiere. Șoferul și cei doi pasageri au încercat să fugă, dar au fost prinși din urmă.

Supriza polițiștilor a fost când au descoperit că la volan se afla un băiat de 15 ani din Bacău. Mașina, înmatriculată tot în Bacău, figura ca fiind furată în urmă cu câteva zile.

"Din cercetări, s-a stabilit că autoturismul ar fi fost condus de un minor de 15 ani, din județul Bacău, care călătorea însoțit de alți doi minori, de aceeași vârstă, din același județ. Autoturismul figurează sustras din județul Bacău, din data de 7 aprilie, iar cel în cauză nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. Unul dintre cei trei minori figura în bazele de date ca fiind căutat de autorități", au transmis reprezentanții IPJ Arad.

Tinerii au fost internați într-un centru al Direcției de Asistență Socială și Protecția Copilului Arad, în vedere luării măsurilor de urmare.

Polițiștii au deschis un dosar penal și continuă cercetările pentru săvârșirea de infracțiuni la regimul circulației rutiere.

Editor : Izabela Zaharia

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
De ce a murit, de fapt, Silviu Prigoană. Medicii au mărturisit cauza decesului afaceristului
Digi FM
Adriana Bahmuțeanu, prima reacție după ce a aflat de moartea lui Silviu Prigoană: “S-a întâmplat la Brașov...
Pro FM
Ana Baniciu are o casă ca din reviste, veche de un secol. A arătat-o în detaliu, iar imaginile dinainte și...
Film Now
Angelina Jolie, despre posibilitatea ca cei șase copii ai ei să aleagă o carieră la Hollywood: „Sunt foarte...
Adevarul
Patru țări europene ar putea fi următoarele pe lista lui Vladimir Putin
Newsweek
Trei mari bănci au virat pensia pe card aseara târziu. În ce orașe pensionarii pot ridica banii?
Digi FM
Dinastia Trump, sezonul 2. Ce roluri ar putea juca rudele lui Donald Trump în noua administrație...
ZDc3YjgyOGZiZmRhYmIxZGZmYWFlOWYzOA==.thumb
Cine va conduce Pentagonul și CIA din 2025. Noi nume dezvăluite de Donald Trump privind viitorii membri ai...
Digi Animal World
„Zâna Albă”, o veveriță cu blana albă extrem de rară. Un fotograf a așteptat ore bune să o surprindă
Film Now
Adevăratul motiv pentru care Ben Affleck pare atât de nefericit mereu. Un apropiat a rupt tăcerea: „Vrea să...
UTV
Ozana Barabancea face primele declaratii despre relatia fiului sau cu Naomi Hedman. „Exista soacra buna pe...