Un bărbat în vârstă de 46 ani din Oniceni a decedat, luni, după ce a încercat să oprească un tractor care o luase la vale.
Purtătorul de cuvânt al ISU Neamţ, locotenentul Irina Popa, a declarat că victima conducea tractorul spre deal, pe un drum greu accesibil, iar la un moment dat acesta a luat-o la vale.
Bărbatul a sărit jos din tractor şi a încercat să oprească utilajul dar acesta a trecut peste el, scrie Agerpres.
Victima a sunat la 112 şi a solicitat ajutor iar la faţa locului s-au deplasat pompierii din cadrul Detaşamentului Roman.
"Pompierii au fost nevoiţi să meargă pe jos circa un kilometru şi jumătate pentru a ajunge la victimă. I-au acordat primul ajutor după care au transportat-o pe o targă, pe jos, către ambulanţă. La jumătatea drumului, victima a intrat în stop cardiorespirator. Medicii SMURD au încercat să o resusciteze dar nu au reuşit şi a fost declarat decesul", a declarat, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al ISU Neamţ.
Poliţiştii au deschis un dosar penal privind infracţiunea de ucidere din culpă.
Editor : V.M.