Un bărbat din Bistrița și-a agresat tatăl pentru a-i fura 2.500 de lei din haină. Individul a fost reținut

Data publicării:
Bancnote de 100 de lei.
Foto: GettyImages

Un bărbat de 46 de ani din municipiul Bistrița a fost reținut de polițiști peste 24 de ore după ce și-a agresat tatăl de 86 de ani pentru a-i fura 2.500 de lei din buzunarul hainei, potrivit IPJ Bistrița-Năsăud.

Tâlhăria a fost comisă marţi seara, în locuinţa bătrânului.

„Aseară, în jurul orei 19,00, un bărbat de 86 de ani, din Bistriţa, a solicitat ajutorul poliţiştilor întrucât, în timp ce se afla în locuinţă, a fost agresat de fiul lui în vârstă de 46 de ani, care i-a sustras o sumă de bani, după care a plecat. În urma măsurilor întreprinse, în jurul orei 20,50, a fost depistat pe o stradă din Bistriţa de către un echipaj de la Ordine Publică şi condus la sediul Poliţiei pentru audieri. La controlul corporal, asupra lui a fost descoperită suma de 2.500 de lei, care a fost restituită păgubitului", se arată în comunicat.

Cazul a fost preluat de către poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale, iar primele investigaţii au arătat că între tată şi fiu a izbucnit un conflict, bărbatul de 46 de ani solicitându-i tatălui său o sumă de bani.

Acesta din urmă a refuzat, iar fiul l-ar fi îmbrâncit şi i-ar fi sustras din buzunarul hainei pe care o purta suma de 2.500 de lei.

În urma probatoriului administrat în cauză, poliţiştii au dispus reţinerea pentru 24 de ore a bărbatului de 46 de ani, care va fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Bistriţa cu propunere de arestare preventivă.

Editor : I.C

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cât de des trebuie să-ți speli picioarele: Adevărul surprinzător despre...
Digi FM
Cu ce se ocupă Petre Roman după ce a renunțat la cariera politică: „Aceasta e satisfacția mea cea mai mare...
Pro FM
Debodează de senzualitate și arată acest lucru. Karmen, irezistibilă în ținute ce-i subliniază decolteul...
Film Now
Acum un an, Owen Cooper era un băiat normal și juca fotbal în parc, azi e la Hollywood. Ce spun vecinii...
Adevarul
Transformarea dramatică a unui soldat ucrainean, care a pierdut 40 de kilograme în aproape trei ani de...
Newsweek
Care pensionari nu iau 400 lei ajutor la pensie în aprilie și nici bani pe cardul de alimente? De ce
Digi FM
Shiloh, fiica actorilor Angelina Jolie și Brad Pitt, imagini virale. Fanii sunt convinși că adolescenta calcă...
Digi World
De cât somn avem cu adevărat nevoie? Cercetătorii dezvăluie ce se întâmplă cu creierul atunci când nu dormim...
Digi Animal World
Această femeie a coborât un munte, cărându-și câinele de 49 de kilograme în spate. Imaginile cu animalul...
Film Now
Chet, fiul lui Tom Hanks, dezvăluie numele actriței care i-a oferit „cel mai bun moment” din viața lui. Este...
UTV
Chef Matteo Grandi a slăbit 90 de kilograme în 8 luni. La ce alimente a renunțat din dieta sa