Twitter a închis aproape 940.000 de conturi din cauza „apologiei terorismului”
Data publicării:
Rețeaua de socializare Twitter afirmă că a suspendat 935.897 de conturi pentru „apologia făcută terorismului”, potrivit ultimelor cifre publicate de grupul american cu baza la San Francisco (vestul SUA), informează Agerpres, care citează AFP.
În primul semestru al acestui an, Twitter a închis 299.649 conturi din motivul enunțat. Potrivit rețelei de socializare, 95% din aceste conturi au fost identificate prin instrumentele sale interne.
Doar 1% din aceste suspendări au fost făcute după o cerere primită din parea autorităților, afirmă grupul, care arată de asemenea că trei sferturi dintre aceste conturi au fost închise înainte chiar să fi trimis vreun tweet.
Conturile închise pentru „apologia terorismului” sunt cele „care promovează activ sau incită la violență asociată unor organizații recunoscute pe plan internațional ca teroriste” și cele care „promovează” aceste organizații, potrivit definiției expuse de Twitter.
Grupul internet se sprijină în mare măsură pe algoritmi proprii pentru a detecta conținuturi problematice.