Primarul din Crevedia, unde au avut loc exploziile la o stație GPL, și-a mărit salariul cu 70 la sută. Consilierii PSD au votat creșterea tuturor salariilor din Primărie, într-o ședință a Consiliului Local. Ei spun că nu le-au crescut veniturile din anul 2019, iar acum era nevoie de o majorare.
Primarul va avea un salariu de 16.500 de lei brut de la începutul anului viitor, adică va lua în mână aproximativ 10.000 de lei net. Edilul și-a crescut salariul cu 6.000 de lei, iar cu mii de lei vor crește și salariile celorlalți angajați din Primăria Crevedia, asta pentru că, într-o ședință de consiliu local, consilierii PSD au votat să fie majorate aceste salarii, având în vedere că, susțin ei, din 2019 nu s-a mai întâmplat acest lucru.
Viceprimarul va câștiga, de la 1 ianuarie 2024, 13.200 de lei, la fel și secretara instituției.
De asemenea, paznicul va avea un salariu de 4.600 de lei, la care se vor adăuga sporurile.
Pe 26 august a avut loc o explozie puternică la o stație GPL din Crevedia. Șase persoane au murit, iar alte câteva zeci au fost rănite.
Primarul PSD din Crevedia, Florin Petre, a declarat atunci că nu știa că firma de GPL funcționa în continuare, deși nu mai avea autorizație de mediu, și că oamenii care stăteau lângă depozit, care au fost afectați de explozie, nu au făcut nicio sesizare la primărie.
Întrebat cine este vinovat de tragedie, Petre a răspuns: „Patronul firmei”, adică Ionuț Doldurea, fiul primarului din Caracal, tot de la PSD. Petre a susținut că firma avea autorizații de construcție și că stația a fost construită înainte ca el să devină primar.
Editor : B.C.